Sunt amintirile iluzii? O întrebare incomodă, relansată într-un articol recent semnat de profesorul David Wolpert și Carlo Rovelli, membri ai Fractal Faculty de la Santa Fe Institute din Statele Unite, alături de fizicianul Jordan Scharnhorst, de la University of California. Cei trei revin asupra unui experiment de gândire celebru și profund tulburător din fizica statistică și cosmologie: ipoteza „creierului Boltzmann”.
Ipoteza creierului Boltzmann, între fizică și suspiciunea memoriei
Pe scurt, această ipoteză sugerează că amintirile, percepțiile și observațiile noastre ar putea fi rezultatul unor fluctuații aleatorii ale entropiei, nu urme fidele ale unui trecut real al Universului. Studiul a fost publicat în revista Entropy și repune pe masă una dintre cele mai sensibile tensiuni din fizica modernă.
Paradoxul își are rădăcinile în mecanica statistică, mai precis în teorema H formulată de Ludwig Boltzmann, un pilon al explicației științifice pentru ireversibilitatea celei de-a doua legi a termodinamicii. Problema este că această teoremă, esențială pentru ideea de „săgeată a timpului”, este, din punct de vedere matematic, simetrică temporal. Cu alte cuvinte, legile fundamentale nu fac distincție clară între trecut și viitor.
De aici decurge implicația tulburătoare: dacă această simetrie este luată în serios, ar putea fi mai probabil ca structurile care ne susțin amintirile și percepțiile să fi apărut accidental, din fluctuații ale entropiei Universului, decât să fie consecința unei istorii cosmice coerente. În acest scenariu, memoria însăși devine suspectă, o construcție elaborată, dar înșelătoare, lipsită de ancorare într-un trecut autentic. Aceasta este, în esență, ipoteza creierului Boltzmann, explicată și de Phys.org.
Entropia, timpul și cercul logic din spatele amintirilor
Ce aduc nou autorii? Wolpert, Rovelli și Scharnhorst propun un cadru formal care clarifică relația dintre ipoteza creierului Boltzmann, a doua lege a termodinamicii și așa-numita „ipoteză a trecutului”, ideea că Universul a pornit dintr-o stare de entropie extrem de scăzută, asociată Big Bangului. Analiza arată că rezultatele depind decisiv de momentul temporal ales ca referință: unii cercetători condiționează calculele de starea prezentă a Universului, alții pornesc de la începutul său cosmic. Fizica, însă, nu indică explicit care dintre aceste alegeri este cea corectă.
Bazându-se pe ceea ce numesc „conjectura entropiei”, autorii susțin că multe argumente clasice din aceste dezbateri se sprijină, adesea fără a fi recunoscut, pe raționamente circulare. Presupuneri despre trecut sunt folosite pentru a justifica fiabilitatea memoriei sau direcția timpului, concluzii care ajung apoi să valideze exact acele presupuneri inițiale.
Studiul nu oferă o soluție definitivă la acest paradox, dar face un pas important: scoate la lumină structura logică a disputelor și separă legile fizicii de alegerile inferențiale pe care le facem atunci când vorbim despre timp, entropie și memorie. Un exercițiu de claritate într-un domeniu în care certitudinile sunt rare, iar întrebările, inevitabil, incomode.
Comentează