Liderii din Uniunea Europeană se întâlnesc vineri la Bruxelles cu reprezentanţii din şase ţări partenere din fostul bloc comunist, dar Summitul Parteneriatului Estic va fi probabil eclipsat de Brexit, relatează agenţia DPA, conform agerpres.ro.
La reuniunea de la Bruxelles, organizată sub egida preşedinţiei estoniene a Consiliului Uniunii Europene, România va fi reprezentată de către preşedintele Klaus Iohannis, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Summitul de vineri va fi cea de-a cincea oară, începând din 2009, când UE are întâlniri cu liderii din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova şi Ucraina, care au fost sub influenţa puternică a Rusiei, reuniunea având drept scop o tot mai mare apropiere din punct de vedere politic şi economic cu Europa.
Dar, potrivit AFP, la summitul de astăzi vor fi evitate subiecte precum conflictul ucrainean şi perspectivele de aderare ale celor şase ţări la UE. Ca un indiciu al prudenţei lor extreme şi al dificultăţilor de a se pune de acord asupra chestiunilor ce-i divizează, textul final al summitului nu va face nici o menţiune în legătură cu conflictul declanşat de către separatiştii proruşi în Ucraina, care s-a soldat cu 10.000 de morţi începând din 2014. Nu se va menţiona nici anexarea Crimeii de către Rusia, care a făcut obiectul unei condamnări puternice din partea UE la ultima întâlnire în acest format, la Riga, în 2015.
Declaraţia finală comună ar urma să se limiteze la a face apel la ''eforturi reînnoite pentru promovarea unei soluţionări paşnice a conflictelor din regiune''. Ea omite, contrar a ceea ce s-a întâmplat în 2015, să menţioneze în mod specific numeroasele conflicte secesioniste în fosta URSS în legătură cu care occidentalii acuză Rusia că are un rol ascuns: între Armenia şi Azerbaidjan în Nagorno-Karabah, între Georgia şi separatiştii proruşi care au proclamat două republici separatiste sau în regiunea Transnistria a Republicii Moldova.
''Summitul Parteneriatului Estic nu este un instrument pentru soluţionarea conflictelor, ci un instrument pentru a discuta despre modul de a dezvolta şi de a aprofunda parteneriatul nostru'', a afirmat, sub acoperirea anonimatului, un înalt responsabil al UE, citat de AFP.
În opinia premierului Republicii Moldova, Pavel Filip, UE este principalul atu al guvernelor eurofile ''pentru a combate propaganda rusească foarte agresivă''.
De această dată, UE preferă să pună accentul pe o listă cu ''20 de avantaje concrete pentru cetăţenii'' pe care ea promite că-i susţine, cerând totodată o luptă sporită împotriva flagelului corupţiei, mai multă democraţie şi o justiţie independentă din partea partenerilor săi, foste republici sovietice.
Obiectivul este întărirea popularităţii UE în rândul opiniei publice din ţările partenere, de exemplu printr-o mai mare deschidere a programului de studii în străinătate Erasmus, precum şi sprijinirea financiară a întreprinderilor mici şi mijlocii. Este avută, de asemenea, în vedere o reducere a tarifelor la roaming pentru telefonia mobilă.
Dar se aşteaptă ca summitul să fie eclipsat de negocierile privind Brexit-ul, deoarece la reuniune va fi prezentă şi şefa guvernului de la Londra, Theresa May, notează DPA
Summitul UE cu țările din Parteneriatul Estic va fi probabil eclipsat de Brexit
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

647
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
647

1.041
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.041

68
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
68

2.872
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.872

3.196
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.196

41
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
41

115
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
115

139
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
139

15.465
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
15.465

138
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
138

8.384
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.384

213
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
213

7.100
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.100
















Comentează