Suceava: 15 cazuri noi de HIV şi patru decese în judeţ, în 2019

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 28-11-2019

Actualizat: 28-11-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La nivelul judeţului se află în evidenţă un număr de 262 cazuri de HIV, dintre care 234 sunt în tratament antiretroviral, a informat, joi, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) Suceava, Liliana Grădinariu, potrivit Agerpres.

Directorul DSPJ Suceava a precizat că în acest an s-au diagnosticat 15 cazuri noi cu această boală şi s-au înregistrat patru decese.

În judeţ, DSPJ Suceava va derula diverse activităţi pentru a marca, pe 1 decembrie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva HIV/SIDA, printre care acţiuni de educare şi informare în şcoli şi licee referitor la modalităţile de transmitere şi prevenire a infecţiei HIV/SIDA.

Pe 4 decembrie, de la ora 10,00, DSPJ Suceava va organiza, în colaborare cu Asociaţia "Red Ribbon" din Fălticeni, o masă rotundă cu tema "HIV/SIDA o problemă a comunităţii" şi va avea ca invitaţi coordonatorul judeţean al programului naţional privind controlul şi supravegherea infecţiei HIV, dr. Loredana Corodescu de la Spitalul Judeţean de Urgenţă şi şefa Secţiei de Obstetrică-Ginecologie din cadrul aceleiaşi unităţi medicale, dr. Laura Coca.

Scopul campaniei prin care se derulează toate aceste acţiuni are în vedere informarea şi conştientizarea populaţiei în general şi a grupurilor cu risc crescut în special, cu privire la modalităţile de transmitere şi prevenire a infecţiei HIV/SIDA şi a importanţei consilierii, testării şi tratamentului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri