Purtaţi de mânia unei părţi a electoratului american, republicanul Donald Trump şi democratul Bernie Sanders au câştigat detaşat marţi primarele prezidenţiale din New Hampshire, Hillary Clinton înregistrând o primă înfrângere usturătoare, într-o campanie imprevizibilă, notează AFP, citată de Agerpres.
Sondajele anticipau un rezultat nefavorabil pentru Hillary Clinton, dar ea a sperat că va recupera cel puţin parţial diferenţa.
Bernie Sanders, senator democrat socialist în vârstă de 74 de ani care promite o revoluţie politică, a obţinut însă 59% din voturi faţă de 39% pentru Hillary Clinton, care a învins în acest stat în 2008, potrivit rezultatelor parţiale după numărarea a 43% din voturi.
Donald Trump, miliardarul din domeniul imobiliar care denunţă incompetenţa liderilor politici în declaraţii incendiare, a obţinut 34% din voturile republicanilor, potrivit rezultatelor parţiale după 44% din voturile numărate.
Guvernatorul republican moderat de Ohio, John Kasich, a creat surpriza clasându-se pe locul al doilea (16%), în timp ce senatorul de Florida Marco Rubio a coborât pe poziţia a cincea, cu 11% din voturi, după fostul guvernator de Florida Jeb Bush. I-a devansat ultraconservatorul senator de Texas Ted Cruz, cu 12% din voturi.
Micul stat New Hampshire (1,3 milioane de locuitori) a fost al doilea stat american care a votat, la o săptămână după Iowa, în lungul proces, stat după stat, care va permite desemnarea în această vară a celor doi candidaţi, democrat şi republican, la Casa Albă.
Hillary Clinton a câştigat săptămâna trecută în Iowa la o mică diferenţă în faţa lui Bernie Sanders.
SUA: Republicanul Trump și democratul Sanders, câștigători în primarele din New Hampshire
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

4.907
Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
4.907

2.347
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
2.347

3.169
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
3.169

3.699
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
3.699

4.008
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.008

4.848
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
4.848

2.954
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
2.954

1.875
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.875

4.519
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.519

6.534
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.534

7.565
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.565

40.446
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
40.446

6.127
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
6.127

















Comentează