Sute de călători de la metroul din Washington au fost evacuaţi luni dintr-o staţie aflată în centrul capitalei americane în urma unor emanaţii de fum de origine necunoscută care au provocat rănirea a şase persoane, au informat conducerea metroului şi echipele de salvare, potrivit AFP.
Pompierii au intervenit la orele prânzului în staţia L'Enfant Plaza după depistarea unor scurgeri de fum din cauza cărora circulaţia pe două din cele şase linii ale reţelei din capitala SUA a fost întreruptă.
'Originea fumului este necunoscută. Staţia a fost evacuată şi închisă temporar', a anunţat conducerea metroului într-un comunicat.
Pe Twitter, pompierii au făcut cunoscut că şase persoane au fost internate în spital, dintre care una cu 'arsuri grave', fără alte precizări.
Metroul din Washington, al doilea ca importanţă din Statele Unite după cel din New York, a cunoscut cel mai grav accident în iunie 2009. O ramă a lovit din spate alt tren, incident soldat cu nouă morţi şi aproape 70 de răniţi.AGERPRES
SUA: Emanaţii de fum la metroul din Washington, şase călători răniţi
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.415
Se încinge scandalul între Trump și președintele Israelului: Este un tip slab și jalnic/ „Demnitatea, independența și suveranitatea” Israelului nu sunt de vânzare
1.415

978
Încă o carte detonează familia regală britanică: Regina Camilla, prințul Harry și controversata Meghan Markle sunt în centrul atenției
978

47
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
47

59
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
59

2.852
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
2.852

2.257
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
2.257

2.688
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.688

2.742
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.742

6.500
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.500

3.022
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
3.022

85
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
85

3.628
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.628

2.867
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.867
















Comentează