Statele Unite sunt decise să ''mute munţii din loc'' pentru a face ca Ucraina să câştige împotriva Rusiei, a dat asigurări marţi secretarul apărării american Lloyd Austin, în faţa reprezentanţilor din 40 de ţări reuniţi la baza aeriană americană Ramstein, în vestul Germaniei, pentru a analiza mijloacele de consolidare a capacităţilor militare ale Kievului, transmite AFP, conform AGERPRES.
''Ucraina crede în mod clar că poate câştiga şi acesta este cazul pentru toată lumea de aici'', a declarat Austin în deschiderea reuniunii organizate la iniţiativa Washingtonului.
Într-un moment când Rusia vizează controlul total asupra regiunii Donbas şi părţii de sud a Ucrainei, ''noi putem face mai mult în privinţa bazei noastre industriale de apărare pentru a continua să ajutăm Ucraina să se apere într-o manieră şi mai eficace'', a afirmat Austin.
SUA, care furnizează cel mai substanţial ajutor militar internaţional pentru Ucraina, vor să îi ''dea tipul de sprijin, tipul de artilerie şi de muniţii care vor fi eficace în acest stadiu al luptei'', precizase şeful Pentagonului într-o conferinţă de presă în Polonia, nu departe de frontiera cu Ucraina.
Kievul are nevoie mai ales de artilerie grea şi blindate pentru a încerca să respingă forţele ruse în sudul şi estul ţării.
La reuniunea pe tema războiului din Ucraina organizată la baza americană Ramstein iau parte ministrul apărării din SUA, Lloyd Austin, şi omologi din alte 39 de ţări, precum şi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Printre altele sunt prezente Finlanda şi Suedia, ţări tradiţional neutre, dar care au în vedere o aderare la Alianţa Nord-Atlantică în urma invaziei ruse în Ucraina.
În 24 februarie, armata rusă a lansat o agresiune militară neprovocată împotriva Ucrainei, ceea ce liderul rus Vladimir Putin numeşte ''operaţiune militară specială pentru denazificarea'' ţării vecine.
SUA, decise să 'mute munții din loc' pentru a face ca Ucraina să câștige împotriva Rusiei
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

520
Sondaj CURS - Majoritatea românilor resping acțiunile partenerilor strategici: atacul asupra Iranului, „mai degrabă nejustificat”
520

16
Fostul ministru de externe egiptean Nabil Fahmy, desemnat secretar general al Ligii Arabe de la 1 iulie
16

21
Zelenski anunţă că a sosit în Iordania pentru discuţii privind 'securitatea'
21

1.063
Furt de proporții uriașe: 12 tone de ciocolată ale unui gigant elvețian au dispărut în tranzit. Asta ar putea lăsa rafturile goale înainte de Paște
1.063

20
Noul primar al Parisului Emmanuel Grégoire anunţă că face din activităţile extraşcolare, zguduite de numeroase dosare de agresiuni sexuale, ”prima (sa) luptă”, pentru ca ”să ne protejăm copiii”
20

1.883
Nicolas Maduro și Cilia Flores transmit un mesaj din închisoare, înainte de Paște: Suntem bine, suntem puternici, senini şi ne rugăm constant
1.883

67
Zona industrială din sudul Israelului, lovită probabil de resturi de rachetă, potrivit armatei
67

93
Miniştrii de Externe ai Pakistanului, Arabiei Saudite, Egiptului şi Turciei lansează negocieri indirecte, la Islamabad, între SUA şi Iran
93

48
Rușii au lansat peste 3.000 de drone asupra Ucrainei în această săptămână
48

4.895
Iranul promite o luptă pe viață și pe moarte cu SUA, după ce americanii au adus trupe suplimentare la graniță
4.895

63
Două drone neidentificate se prăbuşesc în sudul Finlandei, anunţă Guvernul - Premierul Petteri Orpo apreciază că poate fi vorba despre drone ucrainene care şi-au ratat ţinta în Rusia
63

383
Meloni condamnă 'o ofensă adusă credincioşilor', după ce Patriarhul latin a fost împiedicat să celebreze slujba de Florii
383

112
VIDEO Incendiu puternic la un club din Germania: 750 de oameni evacuați
112
















Comentează