Autorul atentatelor de la Boston, Djohar Tsarnaev, a fost condamnat oficial la moarte miercuri de un judecător federal, la puţin timp după ce şi-a cerut pentru prima dată iertare în public pentru faptele comise, relatează AFP.
"Aş vrea să le cer iertare victimelor, supravieţuitorilor", a declarat în engleză, cu un uşor accent rus, Djohar Tsarnaev, în vârstă de 21 de ani, înainte ca judecătorul federal să pronunţe sentinţa decisă la 15 mai de un juriu popular.
"Îmi pare rău pentru vieţile pe care le-am luat, pentru suferinţele şi pentru pagubele provocate, care sunt ireparabile", a mai spus el, adăugând că speră că Allah va avea milă de el, de fratele lui şi de familia sa.
A fost pentru prima dată când Djohar Tsarnaev a vorbit în public după atentatele de la 15 aprilie 2013 din timpul maratonului de la Boston, soldat cu trei morţi şi 264 de răniţi, dintre care 17 au avut membre amputate.
În faţa unei săli a tribunalului federal din Boston complet tăcută, Tsarnaev, slab şi palid, a elogiat "forţa, răbdarea şi demnitatea" victimelor, cărora, a spus el, a ajuns să le înveţe numele în timpul procesului.
"Sunt musulman, iar religia mea este islamul. Mă rog ca Allah să aibă milă de cei care au murit în aceste atentate", a mai spus el.
După aceea, judecătorul O'Toole l-a condamnat la moarte "prin execuţie".
În timpul audierii, 24 dintre victime, printre care mai multe cu membrele amputate, au vorbit, unele cu lacrimi în ochi, despre suferinţele lor, problemele lor financiare şi despre modul în care li s-a schimbat viaţa după atentate. Câţiva l-au atacat direct pe Tsarnaev, pe care l-au catalogat drept "un laş fără remuşcări".
"Viaţa este dură. Dar alegerile pe care le-ai făcut tu sunt ruşinoase. Ceea ce i-ai făcut fiicei mele este oribil", a spus Patricia Campbell, mama unei tinere ucise în atentate, Krystle Campbell, de 29 de ani.
"Cel puţin nu veţi mai face rău nimănui", a spus tatăl lui Krystle, Bill Campbell.
Condamnatul, îmbrăcat într-o vestă neagră, a ascultat aceste mărturii cu capul plecat, flancat de avocaţii săi.
"Ar fi putut să-şi oprească fratele, ar fi putut să se răzgândească", a spus la rândul său tatăl celei mai tinere victime ucise, Martin Richard, de opt ani.
"Ar fi putut să vorbească cu poliţia, dar nu a făcut nimic să evite acest lucru. A ales ura, distrugerea, moartea (...) Noi am ales dragostea, am ales nobleţea, am ales pacea. Asta ne face diferiţi faţă de el", a declarat Bill Richard, reamintind că ar fi preferat o condamnare la închisoare pe viaţă, pentru ca Tsarnaev să aibă timpul "să se împace" cu ce a făcut.
"Aţi pierdut", a declarat una dintre victimele atacurilor, Rebecca Gregory. "Ne-aţi făcut mai puternici", a adăugat ea.
Atentatele de la maratonul de la Boston, comise de Djohar Tsarnaev şi fratele său Tamerlan, între timp decedat, sunt cele mai grave comise în spaţiul public de la cele de la 11 septembrie. Două bombe artizanale au fost detonate înainte de linia de sosire, transformând într-un carnagiu un eveniment foarte popular, care aduna zeci de mii de spectatori.AGERPRES
SUA: Autorul atentatelor de la Boston a fost condamnat la moarte
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

651
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
651

1.340
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
1.340

21
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
21

1.883
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
1.883

6.925
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
6.925

1.812
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
1.812

4.817
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
4.817

1.591
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.591

160
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
160

1.866
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.866

122
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
122

88
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
88

8.873
VIDEO A început nebunia în Iran: Israelul lansează o mare ofensivă. Trump anunță prăpădul: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
8.873

















Comentează