Statele Unite au redus ajutorul financiar anual pe care îl acordă Autorităţii Palestiniene pentru a protesta faţă de acţiunile considerate "inutile" ale liderilor palestinieni, a afirmat sâmbătă un diplomat american, în plin val de violenţe în Israel şi teritoriile palestiniene, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Site-ul al-Monitor, preluat de jurnalul israelian Haaretz, a informat sâmbătă că Departamentul de Stat a informat Congresul american în legătură cu intenţia sa de a reduce cu 80 de milioane de dolari asistenţa financiară pe care o acordă anual Autorităţii Palestiniene.
Potrivit al-Monitor, pentru exerciţiul bugetar 2016, Washingtonul ar dori să deblocheze 290 de milioane de dolari pentru palestinienii din Cisiordania şi Fâşia Gaza, în loc de 370 de milioane de dolari programate iniţial.
"Decizia de a reduce asistenţa financiară pentru Autoritatea Palestiniană a fost luată în primăvară", a confirmat un diplomat american care l-a însoţit pe secretarul de stat John Kerry la Amman.
Diplomatul s-a referit la "mai mulţi factori care au contribuit la această decizie, printre care acţiuni inutile ale palestinienilor, precum şi constrângeri asupra bugetului pentru ajutorul internaţional" alocat de Statele Unite.
Administraţia americană supune anual Congresului proiectul său de buget pentru anul fiscal următor care, în Statele Unite, se întinde la 1 octombrie la 30 septembrie.
Diplomatul american a explicat că această decizie de a reduce asistenţa acordată palestinienilor a fost luată cu câteva luni în urmă şi nu este direct legată de violenţele care agită de aproape o lună Israelul şi Teritoriile Palestiniene.
El a denunţat, totuşi, "retorica incendiară din ultimele săptămâni", fără să se refere explicit la liderii palestinieni.
John Kerry s-a aflat sâmbătă la Amman unde s-a întâlnit cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi cu regele Abdullah al II-lea al Iordaniei. Secretarul de stat a anunţat un acord între Israel şi Iordania privind măsuri de securitate, printre care supraveghere video 24 de ore din 24, pe Esplanada Moscheilor la Ierusalim.
Şeful diplomaţiei de la Washington a cerut încă o dată încetarea "tuturor violenţelor şi a incitărilor la violenţă" între Israel şi palestinieni.
SUA au redus ajutorul financiar acordat Autorității Palestiniene
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

968
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
968

21
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
21

1.245
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
1.245

2.462
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
2.462

4.352
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
4.352

70
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
70

1.376
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.376

59
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
59

1.992
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
1.992

79
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
79

4.468
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
4.468

168
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
168

1.286
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat un atac combinat masiv asupra regiunii Kiev, folosind aproape 500 de drone și rachete, inclusiv rachete Zircon
1.286
















Comentează