Aviaţia militară americană a pierdut recent două drone Predator în Irak şi în Turcia în incidente separate, potrivit declaraţiei făcute miercuri de un responsabil militar pentru AFP.
Dronele de atac Predator pot fi echipate cu arme puternice, dar autorităţile nu au precizat dacă cele două aparate erau înarmate în momentele incidentelor.Primul incident a survenit în 16 octombrie, când un pilot a 'pierdut semnalul aparatului său, care s-a prăbuşit la sud-est de Bagdad', a precizat colonelul Steven Warren, purtător de cuvânt al Pentagonului.
Poliţia irakiană a găsit drona şi a remis-o americanilor. Nimeni nu a fost rănit.
Trei zile mai târziu, un alt Predator a căzut în sudul Turciei, a explicat Warren, presa locală precizând că acesta a căzut în regiunea Hatay.'Aparatul a cunoscut o defecţiune mecanică. Air Force a continuat să-l
controleze şi l-a îndreptat spre o zonă nepopulată', a spus colonelul.
Şi acest Predator a fost restituit autorităţilor americane. Ambele incidente sunt în prezent în atenţia anchetatorilor.SUA se află în fruntea unei coaliţii alcătuite din vreo 60 de ţări care bombardează ţinte ale grupului jihadist Statul Islamic în Siria şi în Irak. Turcia permite americanilor să-i utilizeze baza aeriană de la Incirlik, în sudul ţării, pentru a lansa aceste atacuri, informează Agerpres.
SUA au pierdut două drone în Irak şi Turcia
Articole Similare

1.124
El este unul dintre bărbații care au provocat masacrul de pe plaja din Sydney: Motivul din spatele oribilei fapte
1.124

1.457
Noua ”resursă de aur” a omenirii: Prețurile efectiv au explodat, iar cererea este una care depășește capacitățile de producție
1.457

1.618
Pe această insulă izolată s-a petrecut una dintre cele mai fascinante adaptări din istorie: La final, oamenii au distrus totul
1.618

2.005
Un super bogat a îndrăznit să se ridice împotriva regimului din China: A fost condamnat și nu mai vede lumina zilei
2.005

58
Guatemala declară stare de urgență după atacuri armate soldate cu cel puțin cinci morți
58

1.722
Situație ciudată în țara cu cel mai complex sistem feroviar: Trenurile au ajuns să polueze mai mult decât centralele pe cărbune
1.722

1.936
Luminița Europei abia mai pâlpâie, iar Donald Trump face totul pentru a o stinge: Situație complexă la nivelul ”bătrânului continent” (POLITICO)
1.936

4.231
VIDEO Șoc în SUA: Un regizor celebru la Hollywood și soția sa, găsiți decedați în propria casă. Cei doi aveau răni provocate de cuțit
4.231

2.026
Părinții cu trăsături specifice chinezilor, iar copilul blond cu ochii mari și albaștri. Cum a fost posibil?
2.026

1.357
Modestul creier uman are un avantaj față de inteligența artificială: ce a dezvăluit o recentă cercetare
1.357

1.163
Chile are un nou președinte! Cine este José Antonio Kast, controversatul candidat ultraconservator și ce promisiuni l-au făcut câștigător
1.163

1.906
Mister la Palatul Buckingham: motivul pentru care Regele Charles nu dezvăluie ce tip de cancer are
1.906

1.176
Renunțarea Ucrainei la NATO, insuficientă pentru a influența negocierile de pace
1.176





















Comentează