Administraţia de la Washington a prezentat joi o nouă reducere drastică a cotei de refugiaţi pe care îi vor primi Statele Unite în cadrul politicii de relocare, cotă ce ajunge astfel la un minim istoric de 18.000 de persoane, transmit AFP şi dpa, conform agerpres.ro.
Potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, în anul bugetar 2020, care începe la 1 octombrie, Statele Unite vor primi 18.000 de refugiaţi, faţă de 30.000 în anul curent şi aproape 85.000 în 2016.
Noua cotă este cea mai redusă de la crearea programului de relocare în 1980, media anuală de până acum fiind de circa 95.000 de relocări.
Acest plafon urmează să fie discutat cu Congresul, înainte de a fi confirmat de preşedintele Trump, care îşi continuă lupta împotriva imigraţiei cu un an înainte de alegerile prezidenţiale.
Potrivit Departamentului de Stat, 'povara' actuală sub care se află 'sistemul de imigraţie american trebuie atenuată înainte ca Statele Unite să poată din nou reinstala un mare număr de refugiaţi'.
Această politică îi vizează pe refugiaţii selectaţi de agenţiile de securitate şi de informaţii ale SUA din taberele ONU din întreaga lume, pentru a fi reinstalaţi pe teritoriul american, fiind vorba în principal de persoanele cele mai vulnerabile, precum vârstnici, văduve sau handicapaţi.
'Cota noastră de refugiaţi trebuie să ţină de asemenea cont de interesele noastre de securitate naţională şi de politică externă', mai arată diplomaţia americană.
'În ultimii ani, forţele de ordine au capturat terorişti prezumtivi care au trecut prin programul nostru pentru refugiaţi', adaugă Departamentul de Stat. 'În plus, pentru a servi interesele de politică externă ale Statelor Unite, propunerea de reinstalare de refugiaţi' pentru anul bugetar 2020 'prevede cote specifice pentru persoanele persecutate pentru credinţa lor religioasă, pentru irakieni puşi în pericol din cauza asistenţei acordate Statelor Unite, şi pentru refugiaţi legitimi din ţările Triunghiului Nordului', din care fac parte El Salvador, Guatemala şi Honduras.
Programele de relocare se diferenţiază de cererile de azil depuse la frontierele americane, iar Washingtonul cere ca politica sa să fie analizată în integralitatea sa.
'Statele Unite au fost mereu şi vor rămâne mereu naţiunea cea mai generoasă din lume când este vorba despre primirea acelora care au nevoie de protecţie umanitară', a declarat ministrul interimar pentru securitate internă, Kevin McAleenan, într-un comunicat.
Guvernul prevede primirea în total a peste 368.000 de refugiaţi şi solicitanţi de azil în 2020, printre care şi cele 18.000 de persoane relocate. Doar o mică parte dintre acestea vor primi însă statutul de refugiat.
'Este o zi tristă pentru America', a reacţionat preşedintele organizaţiei neguvernamentale International Rescue Committee, David Miliband. 'Este o nouă lovitură dată leadership-ului american în ce priveşte protecţia celor mai vulnerabile persoane de pe planetă', a adăugat el, criticând o decizie 'fără fundament şi nenecesară, care dăunează intereselor Americii şi îi pătează valorile'.
'Mă aflu în prezent în Columbia, unde circa 5.000 de venezueleni caută refugiu în fiecare zi. Ceea ce preşedintele Trump găseşte dificil de făcut pentru Statele Unite, adică să primească 18.000 de persoane pe an, Columbia o face la fiecare patru zile', a punctat, la rândul său, preşedintele organizaţiei umanitare Refugees International, Eric Schwartz.
SUA anunţă o reducere drastică a cotei de refugiaţi pentru 2020
Explorează subiectul
Articole Similare

5
Incendiu masiv în regiunea Volgograd din sudul Rusiei, în urma unui atac ucrainean cu drone
5

472
Se complică situația: Proteste în Israel pentru a împiedica grațierea lui Netanyahu. Trump face presiuni pentru a-și salva aliatul
472

1.608
VIDEO Acest bărbat a comis masacru pe o plajă din Sydney: A fost oprit de un trecător, care l-a dezarmat
1.608

1.261
Predicțiile lui Einstein se adeveresc: O gaură neagră supermasivă aflată în rotație modifică structura spațiu-timp
1.261

1.324
Mutarea cheie pregătită de Coca-Cola se află într-un punct critic: Ce se întâmplă cu lanţul de cafenele Costa Coffee
1.324

65
Defecțiune la motorul unui Boeing 777, urmat de un incendiu pe aeroportul Dulles
65

3.022
VIDEO Proteste de amploare la Budapesta: Furia se îndreaptă către Viktor Orban
3.022

3.579
Două probleme extrem de mari pentru Rusia: Putin ar putea fi nevoit să apeleze la soluția de urgență
3.579

4.176
Avertisment fără precedent al Germaniei: Pax Americana s-a terminat!/ La Berlin Putin este văzut drept noul Hitler
4.176

3.025
Un colos al industriei se prăbușește și generează panică mare la Hollywood: A început marea bătălie pentru o achiziție de proporții
3.025

164
Rusia a pierdut aproximativ 1.187.780 de soldaţi în Ucraina, de la începutul războiului
164

4.289
Se apropie un moment cheie pentru Donald Trump: Se teme de un eșec usturător al republicanilor
4.289

5.929
A obținut o avere fabuloasă, iar acum donează banii cu o viteză amețitoare: Doar în 2025 a donat peste 7 miliarde de dolari
5.929





















Comentează