În prezent la egalitate cu Donald Trump în mai multe sondaje pentru prezidenţialele americane din noiembrie, Hillary Clinton a insistat duminică asupra diferenţei dintre ea şi candidatul la învestitura republicanilor, cu un nou slogan în sprijinul său :"Mai puternici împreună", relatează AFP.
Un sondaj realizat pentru cotidianul Washington Post şi postul de televiziune ABC, dat publicităţii duminică, a indicat un uşor avans pentru omul de afaceri, creditat cu 46% din voturi faţă de 44% pentru candidata la învestitura democraţilor.
Hillary Clinton păstrează un uşor avans într-un alt sondaj prezentat, de asemenea, duminică şi realizat pentru canalul NBC şi cotidianul Wall Street Journal, cu 46% faţă de 43% pentru omul de afaceri.
Avansul net pe care îl avea fosta senatoare de New York chiar de la începutul campaniei, şi care în urmă cu o lună depăşea în medie zece procente, s-a topit.
"Sondajele atât de îndepărtate de ziua votului nu spun nimic", a obiectat ea, duminică, pe platoul emisiunii "Meet the Press" de la postul NBC.
Cu toate acestea, ea a marcat o evoluţie în discursul său, afişând dorinţa de a se demarca de cel al lui Donald Trump
Fosta Primă Doamnă a invitat tabăra democrată, în primul rând pe simpatizanţii adversarului său Bernie Sanders, să îşi concentreze eforturile împotriva omului de afaceri.
"Nu vreau ca republicanii moderaţi, democraţii şi independenţii să înceapă că considere candidatura lui ca normală. Nu este deloc aşa ceva", a declarat ea.
Hillary Clinton a atras atenţia asupra declaraţiilor şi propunerilor formulate de Donald Trump în domeniul politicii internaţionale, pe care ea le consideră iconoclaste.
Miliardarul american a propus, printre altele, să fie executate familiile teroriştilor, să fie lăsate mai multe ţări să se doteze cu arma nucleară şi să dialogheze cu liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, fiind unul dintre admiratorii acestuia.
"Acest lucru reprezintă un pericol imediat", a subliniat Hillary Clinton.
În opinia sa, Donald Trump nu a oferit "nicio dovadă" că este în măsură "să îi redea Americii măreţia" (sloganul său "Make America Great Again").
"El pare interesat mai ales de ce îl poate face să arate grozav", a afirmat fostul secretar de stat.
Invitată să rezume sensul campaniei sale, Hillary Clinton a dezvăluit un nou slogan "Suntem mai puternici împreună" ("We're stronger together").
"Avem nevoie să unim ţara", a spus ea, dând asigurări că, deşi creditată cu o majoritate de opinii nefavorabile, este în măsură să unească în jurul său.
Hillary Clinton a reamintit astfel că a ştiut să colaboreze cu republicanii în perioada în care a fost secretar de stat, mai scrie AFP.AGERPRES
SUA: Ameninţată în sondaje, Hillary Clinton se delimitează de Donald Trump
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

33
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
33

15
Iranul a permis unor nave indiene să navigheze prin Strâmtoarea Ormuz
15

440
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
440

30
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
30

970
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
970

2.300
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.300

2.724
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.724

2.790
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.790

68
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
68

877
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
877

2.730
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.730

53
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
53

3.269
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.269
















Comentează