Mai mult de jumătate din populaţia Afganistanului de 29,2 milioane de locuitori trăia sub pragul sărăciei în 2016-2017, potrivit unui studiu privind condiţiile de viaţă din această ţară, citat luni de dpa.
Potrivit studiului bazat pe statistici la nivel naţional şi pe cele furnizate de Uniunea Europeană, acest procentaj de 55% indică o creştere cu 17%, de la 38% în 2011-2012.
Shubham Chaudhuri, directorul Băncii Mondiale pentru Afganistan, a afirmat pe un blog că este vorba de prima estimare referitoare la condiţiile de trai ale afganilor de la predarea responsabilităţilor privind securitatea către forţele afgane, după încheierea misiunii NATO, în 2014.
"Nivelul ridicat al sărăciei reprezintă efectul combinat al stagnării creşterii economice, creşterii presiunii demografice şi al deteriorării situaţiei de securitate", a apreciat Chaudhuri.
De menţionat şi că aproape jumătate - 48% - din populaţia acestei ţări afectate de război este alcătuită din copii sub 15 ani.
Economia Afganistanului a regresat după retragerea trupelor NATO şi a organizaţiilor de ajutor, iar guvernul nu a reuşit să înlocuiască miliardele de dolari care erau furnizate de străinătate.
În plus, insecuritatea alimentară a crescut de la 30% în 2011-2012 la 45% în 2016-2017, aproximativ 13% din populaţia ţării fiind grav afectată de penurii alimentare.
STUDIU Mai mult de jumătate din populaţia Afganistanului trăieşte sub limita sărăciei
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

1.252
Ideologul lui Putin a descifrat mesajul controversat al lui Netanyahu. Ce a vrut să spună când a declarat că 'Iisus Hristos nu are niciun avantaj asupra lui Ginghis Han'
1.252

985
Data din calendar în care războiul SUA + Israel vs. Iran ar putea lua sfârșit: posibil premiu pentru Trump (presă)
985

33
Criza din Orirntul Mijlociu lovește Kievul - Zelenski este îngrijorat în legătură cu aprovizionarea cu motorină
33

35
O grupare pro-iraniană din Irak a lansat rachete în nord-estul Siriei
35

1.439
VIDEO Încep negocierile de pace cu Iranul: SUA și Israel trag prima linie / Discuții între Trump, Netanyahu și JD Vance
1.439

70
Afacere anulată - Administrația Trump va plăti aproximativ 1 miliard de dolari unei companii franceze
70

2.164
Un general din zona de conflict anunță declinul capacităților iraniene: Este posibil ca Iranul să fi folosit mai mult de jumătate din rachetele balistice
2.164

105
Referendum în Italia - Giorgia Meloni își recunoaște înfrângerea dar nu demisioanează
105

1.181
Trimite România soldați în Strâmtoarea Ormuz? Răspunsul dat de Radu Miruță
1.181

1.295
Incidentul de la baza de submarine britanice din Scoția - Ce se întâmplă cu românca reținută alături de cetățeanul iranian
1.295

66
Pakistanul a devenit mediator principal în războiul Statelor Unite cu Iranul (FT)
66

36
Militarii ucraineni nu vor mai avea voie să participe la jocuri de noroc - Cum va fucționa sistemul
36

108
Un oficial israelian consideră că Netanyahu va contribui la conturarea acordului cu Iranul
108
















Comentează