Un studiu realizat recent de cercetători americani arată că nivelul mediu al cuvintelor hiturilor actuale este în general cel specific limbajului unui copil de opt ani, transmite miercuri AFP.
O echipă de cercetători melomani a studiat cuvintele a 225 de cântece care au ocupat primul loc al clasamentelor celor mai bune vânzări în Statele Unite din 2005, recurgând la texte standard pentru determinarea nivelului lexical. Rezultatul a arătat că hiturile au un nivel mediu de lectură, care corespunde unui copil de opt ani (CE2), şi se pare că acesta a scăzut în ultimii zece ani.
Cele mai avansate cuvinte se găsesc în muzica country, la coada clasamentului aflându-se cele din r&b şi hip-hop. Scorul bun realizat de muzica country se explică în parte prin existenţa unui număr mai mic de interjecţii ca 'yeah' sau 'oh', afirmă principalul autor al studiului, Andrew Powell-Morse. Acesta dezvăluie faptul că metodologia utilizată se concentrează doar pe nivelul de lectură, fără să ia în considerare metaforele sau emoţiile exprimate în piesele analizate.
Cântecul care a înregistrat cel mai bun scor este 'All About Tonight' al solistului country Blake Shelton. Piesa din 2010 este o odă închinată petrecerilor şi beţiilor. Locul al doilea i-a revenit piesei 'Dani California' a grupului Red Hot Chili Peppers, care povesteşte aventurile unei tinere din sud a cărei viaţă alunecă în haos în California.
La sfârşitul clasamentului se regăseşte melodia 'The Good Life' a grupului metal canadian Three Days Grace, singura care nu a reuşit să atingă nici măcar nivelul 1, CP (al copilului care poate citi orice cuvânt, chiar fără să îl mai fi întâlnit). Nici grupul Maroon 5 nu stă prea bine la capitolul cuvintelor din piesa din vara anului 2011 'Moves like Jagger', dar formaţia californiană îşi salvează onoarea cu alt titlu, 'She will be loved', care intră în Top 10.
Katy Perry are un cântec bine plasat, dar şi unul spre sfârşitul clasamentului: 'Wide awake' se numără printre cele mai simpliste, însă 'E.T.' figurează printre cele mai inteligente.
Într-un clasament pe sexe, cântecele artistei Mariah Carey sunt cele mai elaborate din muzica pop, iar cele ale lui Eminem sunt în fruntea pieselor hip-hop.AGERPRES
STUDIU care desființează textierii muzicii moderne
București
12°C
Articole Similare

28
Regina Maria și legătura sa cu marea, descoperite într-o expoziție la Cazinoul din Constanța
28

11
Netflix anunţă o continuare a filmului de animaţie "Kpop Demon Hunters"
11

83
Medicii trag un semnal de alarmă: ce sfaturi bizare oferă uneori AI pacienților – de la usturoi în anus la lapte rece pentru sângerări
83

1.302
Trupa Holograf a anunțat când și unde pot veni fanii să-și ia rămas bun de la basistul Iulian Mugurel Vrabete
1.302

5.838
De ce filmul F1 ar trebui să câștige Oscarul pentru cel mai bun film
5.838

20
19th edition of One World Romania documentary and human rights film festival to start on April 24
20

9
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP de la Măgurele
9

38
Corbii sunt mai inteligenţi decât se credea şi memorează teritoriile de vânătoare ale prădătorilor (studiu)
38

17
În pofida reputaţiei lor pacifiste, maimuţele bonobo sunt agresive, în special faţă de masculi (studiu)
17

16
Îngrijorări în Franţa cu privire la siguranţa operelor de artă împrumutate muzeului Luvru Abu Dhabi
16

16
Premiul Pritzker pentru arhitectură, atribuit chilianului Smiljan Radic Clarke
16

10
Quentin Tarantino va regiza o piesă de teatru care va avea premiera la Londra în 2027
10

8
Regele Harald al V-lea al Norvegiei şi-a reluat angajamentele oficiale după spitalizarea din Spania
8

















Comentează