Rezultatele preliminare ale unui studiu australian indică faptul că leziunile cerebrale traumatice, inclusiv comoţiile, pot să declanşeze modificări cerebrale de durată, detectabile după zeci de ani, chiar şi în rândul adulţilor sănătoşi, transmite marţi agenţia Xinhua, informează news.ro.
Cercetătorii au observat scoruri mai mari în ceea ce priveşte tulburările de dispoziţie, o integritate redusă a substanţei albe cerebrale în mai multe zone ale creierului, diminuarea simţului olfactiv, alături de modificări ale sistemului nervos autonom, dar şi gastrointestinale, în rândul participanţilor cu leziuni cerebrale traumatice, comparativ cu grupul de control, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni de Universităţii din Adelaide.
Aceste simptome sunt asociate cu un risc crescut de boala Parkinson mai târziu în viaţă, se precizează în comunicat.
Studiul în curs, cu peste 600 de participanţi, are drept scop identificarea mecanismelor care cresc riscul de apariţie a demenţei sau bolii Parkinson. Leziunile cerebrale traumatice sunt asociate cu 15% dintre cazurile de demenţă şi chiar şi un singur astfel de eveniment creşte riscul de Parkinson cu peste 50%, au afirmat cercetătorii.





























Comentează