Compania Strabag SRL a câştigat contractul pentru execuţia drumului de legătură între Centura Oradea şi A3 Biharia, cu o ofertă în valoare de 545,9 milioane de lei fără TVA, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
"Vineri, 18.06.2021, au fost transmise adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire a contractului pentru Proiectare şi execuţie Legătura Centura Oradea (Giraţie Calea Sîntandrei) - Autostrada A3 (Biharia). Ofertantul desemnat câştigător este SC Strabag SRL cu preţul de 545.910.100,02 Lei fără TVA", precizează CNAIR.
Durata contractului este de 30 luni, din care 6 luni perioada de proiectare şi 24 luni perioada de execuţie a lucrărilor. Perioada de garanţie a lucrărilor este de 84 de luni.
Lungimea traseului este de 18,96 kilometri.
Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestaţii şi respectiv după soluţionarea tuturor contestaţilor/plângerilor formulate în cadrul procedurii de atribuire, precizează compania de drumuri, conform agerpres.
Strabag a câştigat contractul pentru execuţia drumului de legătură între Centura Oradea şi A3 Biharia
Explorează subiectul
Articole Similare

254
Radu Miruță îl contrazice pe șeful Armatei în controversa apărării Neptun Deep: MApN n -ar sta cu mâna în sân!
254

850
VIDEO Radu Miruță a răbufnit în scandalul Romarm și țintește la vârful Guvernului: AMEPIP a fost parte în procedura de selecție. Vedem ce spune si Parchetul!
850

1.711
VIDEO Ministrul Apărării le pune pofta în cui „șmecherilor”: „vă spun că nu există această opțiune la programul SAFE”
1.711

55
ANSVSA: Amenzi de peste 4 milioane de lei şi 30 de suspendări de activitate în urma controalelor din sectorul panificaţiei
55

2.067
Răsturnare de situație: Ungaria contestă interzicerea importurilor de gaz rusesc în UE
2.067

3.968
Mecanismul care sărăcește românii și îmbogățește statul: „Cel mai dorit impozit”, afirmă președintele Consiliului Consultanților Fiscali
3.968

36
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni peste 2,4 miliarde lei de la bănci
36

3.231
Leul pierde teren în fața euro și francului elvețian. Aurul explodează la un nou maxim
3.231

58
Ministrul Economiei şi ambasadorul Franţei au discutat despre programul SAFE şi aderarea României la OCDE
58

85
Strategia Franklin Templeton a generat un randament total de 1.340% pentru acţiunile Fondului Proprietatea
85

131
Un gigant american din energie vrea să instaleze SMR-uri ca la Doicești
131

254
Loteria Română: Report de 9,74 milioane euro la Joker şi de 3,7 milioane euro la Loto 6/49
254

55
Tot mai multe reclame înșelătoare pe internet: avertismentul Visa pentru români
55

















Comentează