Trei lideri occidentali importanţi urmează să viziteze succesiv Macedonia, începând de joi, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de demersurile premierului Zoran Zaev de a valida acordul cu Grecia privind denumirea ţării sale şi, implicit, de a face încă un pas către aderarea acesteia la NATO, relatează dpa. potrivit Agerpres.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, are programată pentru joi o conferinţă de presă comună cu şeful executivului macedonean Zoran Zaev, cancelarul austriac Sebastian Kurz va vizita vineri Skopje, iar în ziua următoare acelaşi lucru îl va face cancelarul german Angela Merkel.
Aceste vizite au loc cu trei săptămâni înaintea referendumului din 30 septembrie în care alegătorii macedoneni sunt chemaţi să valideze acordul cu Grecia conform căruia ţara lor se va numi 'Republica Macedonia de Nord'.
În luna iunie, autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului în legătură cu vecinul nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind 'Republica Macedonia de Nord'. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO.
Pentru ca Macedonia să devină membră a Alianţei Nord-Atlantice, este nevoie ca ţara să aprobe acordul cu Grecia într-un referendum şi să-şi schimbe numele din punct de vedere constituţional. Numai după aceea parlamentul grec va putea ratifica acordul şi aderarea Macedoniei la NATO.
Începând din 1991, când Macedonia a devenit suverană în urma dezmembrării fostei Iugoslavii, Atena a acuzat-o de tentativă de însuşire a moştenirii elene a provinciei greceşti omonime şi chiar de aspiraţii teritoriale faţă de Grecia.
Stoltenberg, Kurz şi Merkel vizitează Macedonia: Liderii occidentali își exprimă sprijinul privind denumirea țării și aderarea la NATO
București
11°C
Articole Similare

38
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
38

40
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
40

2.193
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
2.193

1.945
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.945

2.369
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.369

2.521
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.521

6.072
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
6.072

2.900
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.900

83
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
83

3.530
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.530

2.782
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.782

100
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
100

1.168
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.168
















Comentează