Un bărbat este suspectat a furat stick-uri pe care se aflau melodii nelansate și liste de concerte ale lui Beyoncé. Furtul a avut loc în vară, iar obiectele nu au fost recuperate. Suspectul a fost arestat, iar cântăreața a refuzat să comenteze incidentul, potrivit mediafax.
Persoana arestată este suspectată că în luna iulie a spart o mașină închiriată, folosită de coregraful cântăreței americane. Se pare că în mașină se aflau documente confidențiale ale vedetei.
Poliția din Atlanta, Georgia, a arestat o persoană suspectată că a furat obiectele care conțineau melodii nelansate ale lui Beyoncé, potrivit CNN și Le Figaro.
Bărbatul se află în prezent în închisoare. Totuși, documentele importante nu ar fi fost recuperate, printre acestea fiind stick-uri USB cu muzică nelansată, planuri de filmare și o listă de concerte, așa cum a apărut într-un raport al Poliției americane.
Cântăreața și reprezentanții ei au refuzat să comenteze informația.


































Comentează