Strategul şef şi principalul consilier al Casei Albe, Steve Bannon, a declarat joi că sosirea lui Donald Trump la preşedinţia SUA nu va marca o schimbare doar pe parcusul mandatului acestuia, ci va schimba ţara pentru "următorii 40 de ani", transmite EFE preluat de agerpres.
În timpul intervenţiei sale la reuniunea conservatorilor americani, Conservative Political Action Conference (CPAC), care se desfăşoară în apropiere de Washington, Bannon a insistat că succesul lui Trump are legătură cu hotărârea acestuia de a-şi respecta promisiunile făcute în timpul campaniei electorale de anul trecut.
Bannon, care evită de obicei presa, este unul dintre cei mai polemici membri ai echipei lui Trump, fiind perceput drept un adept al supremaţiei albilor şi unul dintre artizanii politicilor radicale ale noului preşedinte american.
Steve Bannon este convins că Trump va schimba SUA pentru următorii 40 de ani
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

27
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
27

19
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
19

177
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
177

742
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
742

47
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
47

1.612
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
1.612

3.407
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
3.407

1.786
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
1.786

2.168
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.168

1.396
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.396

2.143
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.143

657
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
657

3.526
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
3.526
















Comentează