Guvernatorul statului american Georgia a promulgat marţi o lege care le interzice femeilor în acest stat american conservator să avorteze din momentul în care bătăile de inimă ale fătului pot fi detectate, transmite AFP potrivit Agerpres.
Criticii textului afirmă că acesta înseamnă de facto interzicerea avorturilor, dar fiind că bătăile inimii pot fi auzite din a şasea săptămână de sarcină, când multe femei nu sunt conştiente încă de starea lor de graviditate.
Guvernatorul republican Brian Kemp a semnat textul, printre cele mai restrictive din ţară, în pofida ameninţării de boicot din partea mai multor staruri de la Hollywood.
Zeci de actori, printre care Ben Stiller, Alec Baldwin şi Alyssa Milano, au transmis într-o scrisoare că nu vor mai putea lucra 'cu conştiinţa împăcată' în Georgia - un loc popular pentru turnarea de filme - dacă legea va fi promulgată.
'Îi apărăm pe inocenţi, pe vulnerabili, pe cei care nu pot vorbi pentru ei înşişi', a replicat guvernatorul, punându-şi semnătura pe text, care va intra în vigoare în ianuarie 2020 şi prevede totuşi excepţii pentru cazurile de viol, incest sau risc pentru viaţa mamei.
Legea, care se înscrie într-o amplă ofensivă antiavort, vizează să testeze limitele deciziei emblematice 'Roe v. Wade' a Curţii Supreme, care a recunoscut în 1973 dreptul femeilor de a avorta atât timp cât fetusul nu este viabil.
Texte similare adoptate în Kentucky şi Mississippi au fost blocate de tribunale şi este probabil ca legea din Georgia să aibă aceeaşi soartă.
ACLU, puternica organizaţie de apărare a drepturilor civice, a anunţat deja că va sesiza foarte curând justiţia.
Dacă judecători federali vor bloca textul, statul Georgia va face recurs în speranţa că se va ajunge la Curtea Supremă, pe care o va convinge să revină asupra deciziei din 1973.
Această strategie, care nu este nouă, a revenit în forţă după ce în componenţa Curţii Supreme au intrat doi judecători numiţi de preşedintele american Donald Trump şi care au dat o majoritate conservatoare acestei instituţii.
Institutul Guttmacher, care apără dreptul femeilor de a dispune de propriul corp, a consemnat peste 300 de măsuri antiavort adoptate în acest an în 28 de state americane.
Ohio, Missouri şi Tennessee sunt la rândul lor pe cale să adopte legi zise ale 'bătăii de inimă', la fel ca Georgia. Legislatorii din Alabama vor să le interzică medicilor să practice avorturile, sub pedeapsa cu închisoarea.
Statul american Georgia a adoptat o lege foarte restrictivă împotriva avortului
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

131
'Un lucru bun': Donald Trump, afirmații dure, după demisia şefului Centrului Naţional Antiterorism al SUA
131

257
Europa, împărțită pe tema gazului rusesc. Șefa diplomației UE respinge propunerea Belgiei în ciuda costurilor: 'Vom avea mai multe războaie'
257

232
Ucrainenii sunt terorizați. Rușii urmăresc civilii cu drone: 'Atacă orice mișcare'
232

997
Capitala europeană de unde operează spionii ruși. Au montat antene pe mai multe clădiri importante/ Autoritățile nu pot face nimic
997

28
Armata israeliană a atacat preventiv lansatoare ale Hezbollah
28

735
Sprijin de la Moscova: Rusia ajută Teheranul să vizeze forțele SUA, prin furnizarea de imagini din satelit și tehnologie avansată pentru drone
735

1.759
Economia Europei se schimbă radical: Germania rămâne în urmă. Alte cinci țări vin tare din spate!
1.759

25
O dronă dotată cu încărcătură explozivă, găsită într-o localitate din Republica Moldova. Populația a fost evacuată
25

2.059
Strâmtoarea Ormuz în schimbul Ucrainei? Europa ar putea să-i ofere ajutor lui Trump în privinţa Iranului dacă acesta susţine Kievul
2.059

2.543
Strâmtoarea Ormuz, blocată definitiv? Avertismentul Iranului după lovitura încasată de Trump de la aliații NATO: 'Nu va reveni la statutul de dinainte de război'
2.543

59
Israelul a anunțat suspendarea intrării ajutorului umanitar transportat de UNICEF către Fâşia Gaza din Egipt
59

1.149
Donald Trump încearcă scenariul „Maduro” în Cuba, dar de data asta nu mai vrea schimbarea regimului
1.149

1.118
Vid de putere în Iran? Lista liderilor eliminați în război. Donald Trump: 'Toți sunt morți'
1.118
















Comentează