Cele 252 de staţii de încărcare rapidă şi ultrarapidă NEXT-E localizate în şase ţări vor fi disponibile pe o singură platformă, după ce membrii proiectului s-au aliat cu specialistul digital în e-mobilitate Hubject, se arată într-un comunicat transmis luni AGERPRES.
Astfel, 222 de staţii multi-standard de încărcare rapidă (50 kW) şi 30 de staţii de încărcare ultrarapidă (150-350 kW) vor fi integrate pe platforma interoperabilă oferită de Hubject, cea mai mare reţea de staţii de încărcare pentru furnizori interoperabili din lume, facilitând astfel călătoriile pe distanţe lungi în regiune.
Punctele de încărcare a vehiculelor electrice sunt amplasate în: Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Slovacia, Slovenia şi România.
Potrivit sursei citate, în prezent, accesul la staţiile de încărcare pentru vehiculele electrice este posibil prin intermediul aplicaţiei companiei participante care a instalat staţia de încărcare.
"Situaţia aceasta se va schimba. Prin adăugarea celor 222 de staţii de încărcare rapidă şi a celor 30 de staţii de încărcare ultrarapidă de către membrii consorţiului NEXT-E la platforma interoperabilă Hubject, orice vehicul electric va putea fi condus fără griji de la graniţa cehă la Marea Adriatică sau la Marea Neagră, utilizând o singură aplicaţie. Astfel, utilizatorii îşi vor putea încărca maşinile în toate staţiile de încărcare ale proiectului NEXT-E prin intermediul platformei interoperabile de la Hubject, determinând astfel o creştere extinsă a mobilităţii clienţilor de e-mobilitate din toate ţările NEXT-E", se menţionează în comunicat.
Proiectul NEXT-E, cofinanţat prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei al UE (Connecting Europe Facility - CEF), reprezintă cooperarea dintre patru companii din sectorul energetic - companiile din cadrul Grupului E.ON din Republica Cehă, România şi Slovacia, HEP - Hrvatska elektroprivreda din Croaţia, companiile Grupului MOL din Ungaria, Croaţia, Republica Cehă, România şi Slovenia, Grupul Petrol din Slovenia şi Croaţia - şi doi producători de autovehicule.
Hubject este o asociaţie în participaţiune a companiilor Bosch, Mercedes-Benz, EnBW, Enel X, innogy, Siemens şi Grupul Volkswagen. Hubject îşi are sediul în Berlin, cu filiale în Los Angeles şi Shanghai.
Grupul MOL este o companie de petrol şi gaze internaţională integrată, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operaţiuni în peste 40 de ţări, o forţă de lucru dinamică formată din 25.000 de angajaţi în întreaga lume şi peste 100 de ani de experienţă în industrie. Compania controlează trei rafinării şi două combinate petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia şi Croaţia, precum şi o reţea de 1.933 de staţii de servicii în zece ţări din Europa Centrală şi de Est, dintre care 234 în România.
E.ON este cel mai mare operator de reţea de distribuţie din Europa, aproximativ 75.000 de angajaţi în 15 ţări, după achiziţia innogy, finalizată în iunie 2020.
Staţiile NEXT-E de încărcare a vehiculelor electrice vor fi disponibile pe o singură platformă
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.351
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
1.351

738
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
738

1.541
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
1.541

1.792
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.792

1.779
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.779

137
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
137

1.670
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.670

5.131
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.131

6.080
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
6.080

2.935
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.935

1.027
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.027

101
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
101

690
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
690















Comentează