Estonia, Letonia şi Lituania au semnat luni un acord cu Belgia, Ţările de Jos şi Luxemburg (Benelux) cu privire la ''recunoaşterea automată a diplomelor de învăţământ superior'', a anunţat într-un comunicat Ministerul Educaţiei estonian, potrivit DPA.
Pentru Estonia este ''un pas important pentru promovarea mobilităţii şi a cooperării în învăţământul superior în Europa'', a declarat ministrul educaţiei şi cercetării estonian, Liina Kersna.
Potrivit celor şase ţări semnatare, acesta este primul acord de acest fel din Europa şi ''serveşte drept exemplu pentru recunoaşterea automată în Europa''.
Obiectivul acordului este ca studenţii să îşi aprofundeze învăţământul superior în una dintre ţările partenere şi ca universităţile să îşi adâncească cooperarea la nivel internaţional.
Declaraţia mai arată că ''sistemele de educaţie superioară din statele baltice şi Benelux sunt în concordanţă cu principiile şi modelul domeniului învăţământului superior din Europa, iar sistemele sunt comparabile şi nu există diferenţe considerabile între ele''.
Estonia, Letonia şi Lituania au deja un acord regional privind recunoaşterea automată a competenţelor profesionale.
Statele baltice şi Benelux au semnat un acord privind recunoaşterea automată a diplomelor de licenţă
București
6°C
Articole Similare

9
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
9

17
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
17

493
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
493

28
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
28

1.479
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.479

40
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
40

1.705
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.705

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

86
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
86

53
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
53

1.312
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.312

59
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
59

1.138
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
1.138

















Comentează