Ideea unei platforme care să orbiteze Pământul sau chiar alte corpuri cosmice nu este deloc nouă, iar Staţia Spaţială Internaţională nu este prima de acest fel, însă, cel puţin până astăzi, este cea mai importantă reuşită în această ramură a explorării spaţiale. Timp de două decenii, Staţia Spaţială Internaţională şi-a consolidat acest succes nu numai în plan ştiinţific, cât şi în plan social şi politic, aducând laolaltă ţări care în trecut au fost rivale informează descoperă.ro
Din punct de vedere tehnologic şi ştiinţific, trebuie menţionat că actuala Staţie Spaţială nu se putea realiza fără să fi existat lecţiile învăţate în urma lansării altor staţii spaţiale în istoria (scurtă) a explorării cosmosului.
Chiar cu un secol înainte ca astronauţii misiunilor Apollo să ajungă pe Lună, literatura ştiinţifico-fantastică deja pregătea terenul unui viitor cu avanposturi pe Lună şi pe orbita Pământului. În deceniile care au urmat, primele concepte de staţii spaţiale au evoluat pe platforme orbitale care pot lansa misiuni umane pe Lună şi pe Marte, relatează Popular Science.
Chiar de la începutul explorării spaţiale din Războiul Rece, atât Uniunea Sovietică, cât şi Statele Unite au preluat aceste idei şi au reuşit să le transforme în realitate, culminând cu Staţia Spaţială Internaţională, care a reprezentat punctul de convergenţă între cele două programe spaţiale.
Ce se întâmpla înainte de Staţia Spaţială Internaţională
Trebuie oferită totuşi o definiţie scurtă a staţiei spaţiale: aceasta este o navă capabilă să susţină un echipaj uman şi care este proiectată să rămână în spaţiu (cel mai comun ca un satelit artificial în orbita joasă a Pământului) pentru a perioadă lungă de timp, unde alte nave pot andoca la aceasta, scrie Heritage Daily.
Scopul principal este acela de cercetare, fiind folosite pentru a studia efectele pe termen lung ale expunerii oamenilor şi altor organisme la microgravitaţie, dar şi pentru alte studii care includ monitorizarea climei şi a schimbărilor Pământului, a radiaţiei cosmice şi a numeroase alte experimente care se pot face în condiţii de microgravitaţie. De asemenea, o staţie spaţială reprezintă un pas înainte pentru construirea altor staţii de acest gen.
Scopul principal este acela de cercetare, fiind folosite pentru a studia efectele pe termen lung ale expunerii oamenilor şi altor organisme la microgravitaţie, dar şi pentru alte studii care includ monitorizarea climei şi a schimbărilor Pământului, a radiaţiei cosmice şi a numeroase alte experimente care se pot face în condiţii de microgravitaţie. De asemenea, o staţie spaţială reprezintă un pas înainte pentru construirea altor staţii de acest gen.
Prima staţie spaţială, Salyut 1, a fost lansată la data de 19 aprilie 1971 de URSS. Scopul acestei staţii de cercetare a fost de a testa sistemele interne în spaţiu şi să efectueze experimente ştiinţifice. Deşi staţia a stabilit multe recorduri şi a înregistrat o serie de succese, activitatea a fost suspendată după ce un echipaj a murit la reintrare din cauza unei defecţiuni la o valvă de presiune, ceea ce a dus la o reproiectare a capsulei Soyuz.
În 1973 a fost lansată Salyut 2, fiind în principal o staţie de spionaj. După doar două săptămâni de la lansare, staţia a pierdut controlul şi a reintrat în atmosferă pe 28 mai 1973.
În acelaşi an, SUA lansa prima sa staţie spaţială. Skylab a fost activă din 1973 până în 1979. Aceasta a fost echipată cu un observator solar, cu un laborator şi cu alte echipamente pentru experimente. Spre exemplu, senzorii au monitorizat diferite regiuni ale Pământului în infraroşu.
Pe 11 iulie 1979, Skylab a reintrat în atmosferă, fiind prăbuşită controlat.
Anul 1974 a văzut două lansări de staţii spaţiale sovietice, Salyut 3 şi Salyut 4, prima fiind de spionaj, iar a doua de cercetare. Salyut 3 a fost scoasă din activitate anul următor, iar Salyut 4 a fost activă până în 1977.
Salyut 5, lansată în 1976, a fost ultima staţie spaţială de spionaj, cu viaţă la fel de scurtă ca precedentele. Oficialii sovietici au decis că avantajele tactice sunt prea mici pentru a merita efortul. Staţia a fost scoasă de pe orbită în august 1977.
În 1977 a fost lansată Salyut 6, care a fost prima staţia spaţială sovietică cu o viaţă mai lungă. Până în 1981, staţia a fost vizitată de 16 nave cu echipaj uman, doborând recordul pentru cea mai lungă perioadă de locuire.
În 1982, sovieticii au continuat seria de succese, lansând Salyut 7, care a rămas pe orbită 8 ani şi 10 luni. Misiunea marchează şi „una dintre cele mai impresionante reparaţii în spaţiu realizate în istorie”, aşa cum este descrisă de autorul David S.F. Portree. Pe 12 februarie 1985, contactul a fost pierdut în timpul unei perioade în care pe staţie nu exista echipaj. Cauza a fost o defecţiune la sistemul electric, ceea ce a dus ca staţia să se îndepărteze de orbita sa. În iunie acelaşi an, a avut loc o misiune de salvare care a reuşit să repare sistemul staţiei.
A rămas în orbită până în 1991, marcând sfârşitul programului Salyut.
Comentează