Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Baia Mare este principal ocrotitor al sănătăţii maramureşenilor în cei 50 de ani de activitate de la momentul înfiinţării, a anunţat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan, conform Agerpres.
"SJU Baia Mare, care anul acesta sărbătoreşte 50 de ani de existenţă, este o instituţie cu care ne mândrim în Maramureş. De jumătate de veac, Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Dr. Constantin Opriş' Baia Mare se remarcă drept partener principal al ocrotirii sănătăţii maramureşenilor. Cu recunoştinţă şi apreciere ne gândim de fiecare dată la echipa acestei instituţii medicale, la toţi cei care s-au remarcat ca adevărate repere medicale ale Maramureşului", a spus Ionel Bogdan.
În context, managerul SJU Baia Mare, George Alexandru Oros, a remarcat evoluţia unităţii sanitare de-a lungul anilor.
"În urmă cu exact 50 de ani, (...) după 6 ani de muncă intensă, cât a durat construcţia şi dotarea efectivă, acest spital intra oficial în funcţiune, cu toate cele 15 secţii existente la acea dată. Pentru judeţul Maramureş, acest moment reprezenta împlinirea unui vis şi a unei nevoi stringente pe care oamenii o aşteptau încă din anii '60. Pentru un om, 50 de ani reprezintă un prag, vârsta maturităţii, împlinirii şi deplinătăţii. Pentru o instituţie, o jumătate de secol reprezintă o pagină de istorie sau de bilanţ. Însă pentru o instituţie care luptă zi de zi pentru sănătatea semenilor, reprezintă mult mai mult decât atât: o pagină de viaţă, formată ca un puzzle din mii de vieţi puse în slujba vieţii", a spus George Alexandru Oros.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare este principal ocrotitor al sănătăţii maramureşenilor în cei 50 de ani de activitate de la momentul înfiinţării
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

556
Focar de Acinetobacter baumannii la secția ATI a Spitalului Județean Piatra-Neamț: DSP verifică neregulile raportate
556

1.653
Ce dezavantaje majore ai dacă iți speli părul zilnic
1.653

275
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
275

78
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
78

34
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
34

675
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
675

155
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
155

2.561
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.561

4.155
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.155

700
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
700

1.612
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.612

85
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
85

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30
















Comentează