Spitalul orăşenesc Năsăud se pregăteşte să preia cazurile uşoare şi asimptomatice de Covid-19 de la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, în urma apariţiei Ordinului 555/2020 emis de Ministerul Sănătăţii, prin care unitatea a fost inclusă, alături de Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, pe lista spitalelor locale care vor trata pacienţii infectaţi cu noul coronavirus.
Managerul spitalului năsăudean, Daniel Marcu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că pentru pacienţii cu forme uşoare de Covid-19 va fi alocat etajul întâi, unde vor fi amenajate 28 de paturi, câte două într-un salon.
"Am dispus măsuri de organizare a Secţiei Interne de la etajul 1, care va fi în întregime numai pentru Covid, pentru formele uşoare şi cele asimptomatice. Secţia de Interne are 55 de paturi, dar în prima etapă noi vom intra în fiecare dintre cele 14 saloane cu câte două paturi, deci 28 de paturi o să fie, ca să respectăm legislaţia în vigoare, să păstrăm distanţa minimă între paturi", a explicat Marcu.
Managerul a adăugat că, în prezent, există echipament de protecţie pentru personalul medical şi auxiliar pentru cel mult trei săptămâni, motiv pentru care aşteaptă suplimentarea stocurilor de către Ministerul Sănătăţii.
Spitalul orăşenesc Năsăud va începe să preia pacienţi cu Covid-19, forme uşoare şi asimptomatice, după ce Direcţia de Sănătate Publică va aproba circuitele epidemiologice propuse.
Întrebat dacă s-au anunţat demisii din partea personalului medical sau auxiliar, odată cu apariţia Ordinului 555, managerul Daniel Marcu a spus că nu s-a confruntat cu astfel de situaţii şi că discută în fiecare zi cu angajaţii, pentru a-i motiva.
"De ce (să demisioneze- n.r.)? Păi nu lucrăm în slujba pacientului? Eu în fiecare zi discut cu ei şi încerc să le ridic un pic moralul, dacă sunt mai pesimişti, dar nu avem ce face, toţi suntem, şi eu sunt între ei în fiecare zi, trebuie să luptăm, să trecem peste perioada asta grea. Acum, nu putem să fim numai la bine, trebuie să fim şi când sunt probleme reale", a spus Marcu.
Până la această dată, la nivelul Spitalului orăşenesc Năsăud au fost confirmate două cazuri de infectare cu noul coronavirus la doi medici - unul care a intrat în contact cu o pacientă confirmată ulterior ca fiind purtător al virusului şi unul din cadrul Ambulatoriului.
Spitalul din Năsăud se pregăteşte să preia cazurile uşoare şi asimptomatice de Covid-19
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

1.591
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
1.591

3.348
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.348

668
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
668

1.514
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.514

64
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
64

20
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
20

84
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
84

70
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
70

59
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
59

68
Aproape 100 de pacienți la cabinetul de urgențe stomatologice deschis recent la Spitalul Județean Brașov
68

21
Primul studiu privind munca în Sănătate, prezentat în premieră, la Tg. Mureș
21

141
Premieră medicală: China aprobă lansarea unui dispozitiv care conectează creierul direct la computer
141

39
Viorel Rotilă (FSSR): Riscul de epuizare profesională a angajaţilor din sistemul public de sănătate este în creştere
39
















Comentează