Consiliul Judeţean (CJ) Sibiu susţine modernizarea sistemului medical, şi propune spitalelor din subordine, dar şi celor din judeţ, includerea şi folosirea softului XVision bazat pe inteligenţa artificială, care poate identifica 17 patologii de pe radiografiile de torace, util şi pentru screening-ul pentru COVID-19, informează un comunicat de presă remis marţi AGERPRES.
În cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cel mai mare spital public din judeţ, această tehnologie avansată este deja folosită, şi urmează să fie semnat un parteneriat de colaborare cu compania XVision şi cu Spitalul de Pneumoftiziologie, dar şi cu celelalte spitale din judeţ.
"Medicina evoluează, iar datoria noastră este să ţinem pasul şi să fim receptivi la folosirea tehnologiei de ultimă generaţie în medicină. Inteligenţa artificială reprezintă un pas înainte pe drumul spre digitalizare a sănătăţii care, în contextul actual, devine tot mai necesară, iar experienţa prin care am trecut anul acesta ne-a demonstrat cât de importantă este investiţia constantă în spitale, dotări, echipamente. Îi felicit pe tinerii de la XVision pentru acest sprijin inovativ acordat spitalelor, şi salut deschiderea medicilor de a folosi în beneficiul pacienţilor tehnologia, care îi asistă pe perioada de diagnosticare", a declarat preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.
Potrivit sursei citate, softul dezvoltat de start-up-ul XVision, format dintr-o echipă tânără de IT-işti şi medici radiologi, extrem de activi şi documentaţi, îmbină perfect medicina modernă cu tehnologia. Sistemul foloseşte inteligenţa artificială pentru a genera interpretări ale radiografiilor pulmonare, fiind menit să asiste doctorii în analiza pe care o fac, oferind în mod rapid o interpretare adiţională a imaginilor medicale, asemenea unui 'coleg' digital. Folosirea aplicaţiei facilitează procesul de screening şi prioritizează pacienţii în funcţie de patologiile detectate, putând fi folosit şi pentru screening-ul pentru COVID-19.
"Consider că digitalizarea sistemului de sănătate este un obiectiv ce se poate realiza printr-o strânsă colaborare între companiile româneşti şi reprezentanţii sectorului public, susţinerea din partea oficialităţilor fiind necesar pentru accelerarea demersului. În acest sens, iniţiativa Consiliului Judeţean Sibiu şi sprijinul acordat demonstrează că reprezentaţii celor doua sectoare, public şi privat, pot colabora pentru binele cetăţenilor. Sperăm că implementarea programului XVision să vină în ajutorul medicilor, facilitând un act medical ce pune accent pe relaţia medic pacient şi totodată ajutând colectivul medical să beneficieze de avantajul tehnologic oferit de inteligenţa artificială", a declarat managerul companiei XVision, Ştefan Iarca.
Spitalele din Sibiu vor folosi un soft bazat pe inteligenţă artificială, util şi pentru screening-ul pentru COVID-19
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

13
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
13

20
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
20

226
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
226

132
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
132

2.507
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.507

3.999
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.999

693
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
693

1.590
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.590

84
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
84

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30

112
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
112

81
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
81

61
Dr. Lucian Paziuc: Spitalele de psihiatrie pentru măsuri de siguranță sunt supraaglomerate, România riscă sancțiuni europene
61
















Comentează