Spaniolul Juan Carlos Pastor va prelua banca tehnică a echipei germane TSV Hannover

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-12-2025 00:14

Actualizat: 16-12-2025 00:27

Article thumbnail

Sursă foto: content.thecoachingmanual.com/

Juan Carlos Pastor, fostul antrenor al echipei naţionale de handbal masculin a Spaniei, va conduce echipa TSV Hannover din sezonul viitor până la sfârşitul campaniei 2026-2027, a anunţat clubul german pe site-ul său oficial luni, scrie EFE, potrivit Agerpres.

Pastor, care a antrenat Egiptul până în august, a condus echipa "faraonilor" spre victoria la Cupa Africii pe Naţiuni din 2024 şi spre locul cinci atât la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, cât şi la Campionatul Mondial din acest an.

"Suntem încântaţi să-l primim în clubul nostru pe Pastor, un antrenor de renume internaţional. El va aduce un nou impuls echipei şi clubului pentru noul sezon. Datorită vastei sale experienţe la cel mai înalt nivel, ştie exact cum să dezvolte echipe de ultimă generaţie şi să cultive jucători de elită", a declarat directorul sportiv al echipei Hannover, Sven-Soren Christophersen.

Juan Carlos Pastor a condus echipa Spaniei la primul său titlu de campioană mondială la handbal în 2005, în Tunisia.

"Sunt foarte recunoscător pentru încrederea pe care conducerea clubului Hannover mi-a acordat-o şi sper să o răsplătesc în viitorul apropiat. Împărtăşim aceleaşi valori: muncă asiduă, disciplină, spirit de luptă şi o viziune clară asupra drumului pe care vrem să-l urmăm", a spus Pastor.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri