Spania nu mai intenţionează să candideze la organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030 în lipsa unui acord între regiunile implicate, Catalonia şi Aragon, a anunţat marţi preşedintele Comitetului olimpic spaniol, Alejandro Blanco, citat de AFP, potrivit Agerpres.
Proiectul de candidatură prevedea ca 42 de probe olimpice de iarnă să aibă loc în Catalonia, inclusiv schi alpin în Pirineii catalani şi hochei la Barcelona, şi alte 54 în Aragon, între care schi fond şi biatlon, precum şi patinajul artistic la Zaragoza.
Autorităţile din Aragon au estimat însă că împărţirea nu este echitabilă şi nu au validat proiectul iniţial. Negocierile dintre cele două regiuni nu au ajuns la un punct comun.
''Dacă nu există o candidatură comună, axa proiectului de organizare dispare'', a spus Blanco.
Borjomi (Georgia), Leipzig (Germania), Sarajevo (Bosnia-Herţegovina) şi Savoia (Franţa) sunt alte posibile candidaturi la JO 2030.
Spania şi-a retras candidatura pentru Jocurile Olimpice de iarnă din 2030
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

0
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
0

26
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
26

25
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
25

18
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
18

11
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
11

86
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
86

62
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
62

39
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
39

2.836
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.836

36
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
36

46
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
46

106
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
106

112
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
112















Comentează