Germania a fost mult timp în fruntea clasamentului celor mai mari producători de carne de porc din UE, însă din cauza epidemiei de pestă porcină africană a pierdut accesul pe piaţa chineză, astfel că producţia europeană a migrat spre Spania, care este pe cale să preia poziţia de lider de la Germania, informează Reuters, citat de agerpres.
China este de departe cea mai mare piaţă de export pentru carnea de porc din UE, fiind responsabilă pentru 56% din exporturi în 2021, arată datele Comisiei Europene. Apetitul Chinei pentru carnea de porc importată a crescut mai ales după propria sa epidemie de pestă porcină africană care a devastat efectivele de porci din China, cele mai mari din lume.
"Faptul că în ultimii ani China a fost afectată de pesta porcină africană, aceasta a dus la explozia cererii", spune Ramon Soler Ciurana, director de export la Faccsa-Prolongo, un producător de carne de porc din Malaga, sudul Spaniei, care în prezent îşi extinde facilităţile de procesare şi congelare a cărnii de porc.
Anul trecut, UE a livrat Chinei 3,34 milioane de tone de produse din carne de porc, în creştere cu aproape 60% faţă de 2,31 milioane de tone în 2019 şi aproape triplu faţă de 1,28 milioane tone în 2018. Exporturile au rămas la un nivel ridicat în acest an, şi în perioada ianuarie-iulie au fost de 1,86 milioane tone, în scădere cu doar 0,1% faţă de rezultatele solide din 2020.
"În industria cărnii de porc este considerat de la sine înţeles că, indiferent cât de mult se va strădui să găsească alternative, China nu va reuşi să revină la normalitate în următorii patru ani", a spus Soler.
Problemele la export ale Germaniei, din cauza epidemiei de pestă porcină africană, nu au făcut decât să accelereze o tendinţă care s-a dezvoltat de mai mulţi ani. Datele Comisiei Europene arată că în primul semestru al acestui an producţia de carne de porc în Spania a ajuns la 2,60 milioane de tone, în creştere cu 4,1% comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar această ţară este pe cale să înregistreze a opta creştere anuală consecutivă. În contrast, producţia de carne de porc a Germaniei a scăzut cu 1,3% până la 2,52 milioane de tone în perioada ianuarie-iunie 2021, iar această ţară se îndreaptă spre a cincea scădere anuală consecutivă.
Noile norme mai stricte privind bunăstarea animalelor şi de mediu din Germania au contribuit la scăderea numărului de porci din fermele din Germania, la care se adaugă scăderea cererii interne pentru carnea de porc, care are legătură cu modificarea preferinţelor alimentare ale tinerilor consumatori. De asemenea, Germania are norme mai stricte legate de planificare care creează dificultăţi industriei în a se adapta.
"Chiar dacă fermierii germani ar vrea să investească în noi grajduri, deseori nu pot obţine aprobările necesare din partea autorităţilor locale", spune Andre Vielstaedte, purtător de cuvânt la Toennies, cel mai mare procesator de carne din Germania.
De asemenea, în unele părţi ale Germaniei au fost introduse restricţii cu privire la utilizarea gunoiului de grajd, pe fondul îngrijorărilor cu privire la concentraţia amoniacului în aer.
În contrast, fermierii spanioli profită de cererea mare pentru un îngrăşământ natural produs din gunoiul de grajd şi apă, în contextul în care o mare parte a solurilor din Spania au nevoie de materie organică.
În acest condiţii se explică de ce grupul german Toennies se numără printre firmele care au decis să investească în Spania. Compania cu sediul la Rheda-Wiedenbrück, vestul Germaniei, investeşte aproximativ 75 milioane de euro într-o fabrică de procesare a cărnii de porc din Calamocha, Spania. Facilitatea va demara operaţiunile în 2023 şi va putea procesa 2,4 milioane de animale pe an, urmând a fi create 1.000 de locuri de muncă.
"Piaţa cărnii de porc din Spania arată atractiv şi cadrul politic este pozitiv", subliniază Andre Vielstaedte. Acesta a adăugat că Germania rămâne piaţa centrală a companiei Toennies însă pesta porcină africană este doar unul dintre factorii care o fac mai puţin atractivă pentru creşterea porcilor şi piaţa internaţională a cărnii de porc. "Avem pe de o parte povara reglementării, deoarece bunăstarea animalelor şi protejarea mediului înseamnă costuri suplimentare şi necesită noi investiţii, dar deseori fermierii din alte ţări nu se confruntă cu aceste costuri", spune purtătorul de cuvânt de la Toennies.
Spania e pe cale să detroneze Germania din fruntea clasamentului celor mai mari producători de carne de porc din UE
București
4°C
Articole Similare

154
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
154

839
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
839

578
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
578

560
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
560

230
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
230

850
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
850

61
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
61

1.086
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.086

77
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
77

2.057
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.057

795
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
795

1.980
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.980

1.291
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
1.291
















Comentează