Spania avertizează OMS: Virusul gripei porcine A(H1N1)v se poate transmite de la om la om

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 27-02-2026 21:19

Article thumbnail

Sursă foto: Sursa FOTO: cumhuriyet.com.tr

Spania a alertat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în legătură cu o posibilă transmitere de la om la om a virusului gripei porcine în varianta A(H1N1)v, un purtător de cuvânt al autorităţilor sanitare din regiunea Catalonia a confirmat vineri pentru Reuters.

Într-un comunicat ulterior, Ministerul Sănătăţii din Catalonia a spus că riscul pentru populaţie este considerat ''foarte scăzut''.

Persoana infectată nu a manifestat simptome respiratorii asemănătoare gripei, a mai spus Ministerul, iar testele la contacţii direcţi au arătat că virusul nu s-a retransmis.

Potrivit unui articol publicat anterior de El Pais, care citează surse din cadrul Ministerului Sănătăţii catalan, pacientul - care s-a vindecat între timp - nu a avut niciun contact cu porci sau ferme de porci, ceea ce i-a determinat pe experţi să conchidă că este o transmitere de la om la om a agentului patogen.

Acest lucru a declanşat semnale de alarmă din cauza potenţialului pandemic al virusului gripei porcine în momentul recombinării cu un virus gripal uman în cazul în care un porc este infectat cu amândouă în acelaşi timp, se mai spune în articolul El Pais.

OMS nu a dat curs imediat unei cereri din partea Reuters pentru informaţii suplimentare.

În 2023, Ţările de Jos au notificat OMS cu privire la o infectare confirmată la om cu virusului gripei porcine A(H1N1)v la un adult fără niciun istoric de expunere la animale în context profesional.

Pandemia de gripă porcină la oameni din 2009 a dus la infectarea a milioane de persoane. A fost cauzată de un virus care conţinea material genetic de la virusurile care circulau la porci, păsări şi oameni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri