Soţia preşedintelui brazilian Jair Bolsonaro şi unul dintre miniştrii săi au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19, potrivit unui comunicat oficial difuzat joi, în timp ce răspândirea noului coronavirus nu indică semne de încetinire în această ţară cu cel mai mare focar din lume după Statele Unite, relatează Reuters preluat de agerpres.
La doar câteva zile după ce Jair Bolsonaro a declarat că a fost testat negativ după săptămâni de carantină, soţia acestuia Michelle a fost testată pozitiv, a indicat biroul prezidenţial.
''Prima doamnă Michelle Bolsonaro a fost pozitivă pentru COVID-19 joi. Ea este în stare bună şi va urma toate protocoalele stabilite'', a indicat sursa citată, referindu-se la boala cauzată de noul coronavirus.
Cu puţin timp înainte, ministrul Ştiinţei şi Tehnologiei din Brazilia, Marcos Pontes, a declarat că a fost testat din nou pozitiv, devenind al cincilea ministru din guvernul lui Bolsonaro diagnosticat cu boala COVID-19.
Aceste cazuri sunt un semn palpabil al dimensiunii focarului din Brazilia, care a înregistrat miercuri noi recorduri pentru cazuri de COVID-19 şi decese cauzate de această boală.
Soţia preşedintelui brazilian şi un ministru, testaţi pozitiv pentru COVID-19
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

31
Franţa începe primul tur al alegerilor locale: Test important în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor
31

23
Poliţia iraniană spune că a reţinut 54 de agitatori monarhişti în mijlocul unui val de arestări
23

1.731
"Părăsiți imediat zona!" - Iranul anunță atacuri asupra porturilor din Emiratele Arabe Unite
1.731

1.760
Noi atacuri iraniene în Orientul Mijlociu - "Ținte cheie" în Emiratele Arabe Unite, Bahrain şi Qatar
1.760

2.166
Primul transport de ajutoare al Moscovei către Iran - Ajutorul a fost solicitat de Teheran
2.166

2.387
Aliatul lui Trump, Richard Grenell, demisionează din funcţia de preşedinte al Centrului Kennedy: cine este și ce spunea despre România
2.387

5.856
Războiul din Orientul Mijlociu se poate extinde - Iranul amenință direct Ucraina: Acest lucru a transformat întregul său teritoriu într-o țintă legitimă
5.856

2.814
Israelul anunță intrarea în faza decisivă a conflictului din Iran
2.814

80
Presiunea datoriilor apasă Europa - Cum ar putea rezista crizei energetice
80

3.484
Petrolier grecesc lovit de o dronă în Marea Neagră - La bord se află și un marinar român
3.484

2.734
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.734

96
Israelul a atacat un centru de cercetare spațială și o unitate de apărare aeriană din Teheran
96

1.147
Criza internetului din Rusia - Rușii se întorc la pagere și hărți
1.147
















Comentează