Sorin Grindeanu dezvăluie discuțiile din coaliție pe tema pensiilor magistraților: Este adevărat

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 09-09-2025 18:35

Actualizat: 09-09-2025 18:58

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Lucian Alecu / imago stock&people / Profimedia

Coaliția vrea să meargă mai departe cu reforma pensiilor magistraților. Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că partidele din coaliție au agreat ca după aprobarea proiectului privind pensiile magistraţilor şi trecerea acestuia de Curtea Constituţională, documentul să fie un exemplu de bune practici și pentru alte pensii.

Grindeanu a fost întrebat dacă este posibil ca, în coaliţia de guvernare, să se decidă unele modificări cu privire la pensiile pentru militari.

"Ceea ce s-a discutat în coaliţie, şi este adevărat, a fost următorul lucru: că, odată ce se aprobă şi trece tot acest circuit, inclusiv de Curtea Constituţională, cu pensiile magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, este un exemplu - şi asta a spus premierul - că ar fi un exemplu de bună practică, şi cred că aşa este, şi pentru alte categorii", a afirmat preşedintele interimar al PSD, la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.

El a menţionat că nu s-a discutat în coaliţie despre majorarea vârstei de pensionare pentru toţi românii.

"Ministrul Muncii cred că v-a dat azi o declaraţie în care a clarificat. Nu s-a discutat niciodată despre aşa ceva", a conchis Grindeanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri