Cinci partide sau coaliţii politice ar intra în parlamentul Bulgariei dacă în prezent ar avea loc alegeri legislative în această ţară, indică un sondaj de opinie realizat de Exacta Research Group, transmite vineri BTA, potrivit Agerprees.
Coaliţia formată din actualul partid aflat la guvernare, GERB, şi Uniunea Forţelor Democrate (UDF) ar obţine 26,4% din voturile persoanelor care au decis deja pentru care partid sau coaliţie votează.
Partidul Socialist bulgar (BSP) s-ar plasa pe poziţia secundă, cu 22,3% din voturi.
Potrivit Exacta Research Group, avansul GERB-UDF în faţa BSP este semnificativ din punct de vedere statistic, deşi acest lucru nu înseamnă că rezultatele alegerilor din 4 aprilie sunt deja cunoscute.
Poziţia a treia ar fi disputată de partidul Ima Takuv Narod, care ar obţine 13,5% din voturi, şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (MRF, a minorităţii turce), care ar lua 8,5% din sufragii. Dezavantajul Ima Takuv Narod, partid format de fostul moderator TV Slavi Trifonov, este absenţa unei baze suficiente de susţinători devotaţi. În schimb, MRF dispune de o experienţă electorală imensă şi reuşeşte de obicei să-şi mobilizeze masiv electoratul.
Formaţiunea reformistă Bulgaria Democrată, fondată de fostul ministru al justiţiei Hristo Ivanov, s-ar plasa pe locul cinci, cu 5,1% din voturi.
Alte patru partide sau coaliţii - VMRO, 'Izpravi Se! Mutri Vun!', Republicani pentru Bulgaria şi Volia NFSB - ar obţine între 2,7% şi 4,1% din voturi şi astfel nu ar reuşi să acceadă în viitorul parlament bulgar.
Sondajul mai indică faptul că 60% dintre alegătorii eligibili nu se vor prezenta la scrutin dacă vor avea dubii legate de siguranţa condiţiilor de votare în contextul pandemiei de COVID-19.
Prezenţa la vot ar urma să fie în jur de 45%, dar agenţiile de sondare a opiniei publice au avertizat că ea ar putea fi inferioară acestui nivel ca urmare a scăderii entuziasmului din rândul electoratului, tendinţă vizibilă în ultimele luni.
Ancheta sociologică a fost realizată prin metoda interviurilor faţă în faţă, în perioada 15-22 februarie, pe un eşantion reprezentativ de 1.005 cetăţeni bulgari adulţi.
Sondaj în Bulgaria - Cinci partide sau coaliţii ar intra în parlament dacă alegerile legislative s-ar desfăşura în prezent
București
2°C
Articole Similare

255
Zelenski toarnă 'gaz pe foc': acuză Rusia că alimentează militar Iranul
255

2.133
Situația devine explozivă: liderul Houthi anunță că gruparea se pregătește să intre în război alături de Iran
2.133

28
Autorităţile cubaneze au eliberat 14 persoane reţinute în urma protestelor antiguvernamentale de amploare din iulie 2021
28

1.696
Asta e marea problemă a armatei Germaniei: Totul este legat de purtatul bărbilor și coafurilor
1.696

2.912
Noapte de foc în Orientul Mijlociu: rachetele Iranului au atacat Israelul / Drone interceptate și în Arabia Saudită, Dubai şi Qatar
2.912

5.221
Trump anunță ferm că nu e dispus încă să facă pace cu Iranul / Atac dur la adresa lui Zelenski: 'Ultima persoană de la care avem nevoie de ajutor'
5.221

74
Ce promite proiectul cripto al familiei Trump
74

1.496
Noul lider suprem al Iranului ar putea fi mort, anunță Donald Trump
1.496

66
Kim Jong Un testează lansări de rachete balistice alături de fiica sa, potențial succesor
66

2.118
Haos în Bagdad: ambasada SUA, sub asediu! Washingtonul ordonă evacuarea de urgență a cetățenilor americanilor
2.118

80
Franța respinge informațiile privind trimiterea unor nave de război în Strâmtoarea Ormuz
80

4.879
Iranul amenință Ucraina cu atacuri directe/ Răspunsul Kievului
4.879

171
În plin război cu Iranul și Libanul, Israelul are o lipsă foarte mare de interceptoare de rachete balistice
171
















Comentează