Un procent de 94% dintre profesori nu se simt confortabil să facă teste COVID-19 pe bază de salivă elevilor, la clasă, conform unui sondaj realizat de Fundaţia World Vision România, conform agerpres.
Mai mult de 93% dintre profesori spun că nu au primit, până în prezent, niciun fel de instructaj legat de cum se folosesc testele COVID-19 pe bază de salivă. Trei din patru cadre didactice au afirmat că în şcoala unde lucrează nu există asistent medical şcolar sau medic.
Puţin peste jumătate dintre profesori spun că au suficient dezinfectant de mâini pentru a desfăşura corect procedura de testare. Astfel, peste 83% dintre cadrele didactice se tem că s-ar putea infecta cu COVID-19 dacă realizează testele. Respondenţii în cadrul sondajului realizat de World Vision România sunt în proporţie de 75% din mediul rural.
Legat de eficienţa pentru combaterea pandemiei a testării pe bază de salivă a elevilor, doar 28% dintre profesori consideră că aceasta este foarte eficientă, 44% sunt de părere că este oarecum eficientă şi 28% cred că nu ajută semnificativ.
În proporţie de 74%, profesorii consideră că ar fi mai bine ca părinţii să testeze acasă copiii, în loc să fie testaţi la şcoală. World Vision România atrage însă atenţia că în mediul rural, acolo unde activează majoritatea profesorilor respondenţi, părinţii trebuie instruiţi cu privire la folosirea testelor COVID-19, precum şi despre importanţa vaccinării şi a metodelor de prevenire a răspândirii virusului.
Rata de vaccinare în mediul rural este de doar 22%, conform datelor oficiale. În ceea ce priveşte intenţia de vaccinare, exprimată de părinţi în formularele distribuite în şcoli, 7,5% sunt de acord să se vaccineze, 15% sunt indecişi şi 77,5% nu sunt de acord.
World Vision România atrage atenţia că testarea COVID-19 pe bază de salivă în şcoli riscă să devină ineficientă, dacă nu va exista o metodologie clară de aplicare a acestor teste şi decizii coerente, transmise într-un limbaj clar profesorilor, părinţilor şi copiilor.
World Vision România solicită Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei organizarea de sesiuni de informare a profesorilor, părinţilor şi elevilor în toate şcolile din România, fie că sunt din mediul rural sau urban.
Sondaj | 94% dintre profesori nu se simt confortabil să facă teste COVID-19 pe bază de salivă elevilor
București
4°C
Articole Similare

926
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
926

376
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
376

2.065
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
2.065

1.456
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
1.456

1.042
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.042

885
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
885

2.442
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
2.442

1.001
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.001

654
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
654

1.075
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.075

1.882
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.882

16
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
16

48
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
48
















Comentează