Slovenia va reduce intrarea migranţilor pe teritoriul ei, anticipând măsuri similare din partea Austriei, a anunţat duminică Ministerul de Interne într-un comunicat.
Cei doi membri ai UE şi zonei Schengen au devenit una dintre principalele rute de tranzit pentru migranţii ce traversează Balcanii în direcţia Europei de Vest, aminteşte France Presse.
Austria, care a continuat să-şi înăsprească poziţia în criza migraţiei în ultimele săptămâni, a declarat, duminică, că va anunţa în această săptămână restricţii de intrare la principalul post de frontieră cu Slovenia.
Anticipând aceste măsuri, Ministerul sloven de Interne a anunţat, duminică, că restricţionează intrările pe teritoriul sloven.
Potrivit televiziunii de stat, restricţiile ar urma să intre în vigoare luni dimineaţă şi numărul de migranţi ce trec în Austria prin punctul de frontieră de la Sentilj va putea fi redus la 1.000 pe zi.
"Am informat Croaţia, care a transmis altor două ţări (Serbia şi Macedonia) aflate pe ceea ce se numeşte ruta Balcanilor de Vest", a declarat ministerul sloven într-un comunicat.
Hermann Muhr, purtătorul de cuvânt al Ministerului austriac de Interne, a confirmat duminică pentru AFP că ''o serie de măsuri restrictive vor fi anunţate în această săptămână, inclusiv o cotă zilnică de migranţi, în conformitate cu ceea ce Germania deja este pe punctul de a face".
Guvernul austriac şi-a anunţat intenţia în ianuarie de a limita la 37.500 numărul solicitanţilor de azil acceptaţi în Austria în 2016, de două ori mai puţin decât 90.000 anul trecut, aminteşte AFP.AGERPRES
Slovenia va reduce intrarea migranţilor, anticipând restricţiile Austriei
Articole Similare

16
Consiliul UE prelungește și extinde regimul de sancțiuni împotriva Belarusului
16

34
Elveția își îmbunătățește previziunile după reducerea taxelor vamale americane
34

79
Accident devastator în Columbia: cel puțin 16 liceeni și-au pierdut viața
79

4.371
Unul dintre cei mai feroce dictatori din epoca modernă, Bashar al-Assad, trăiește o viață de lux la Moscova: Putin îl ignoră, dar îl ține sub control atent
4.371

54
Petr Pavel a învestit noul guvern al Cehiei, condus de Andrej Babiš
54

48
Germania va oferi azil pentru doi lideri ai opoziției din Belarus eliberați din detenție
48

6.840
VIDEO Noaptea trecută a fost nebunie la Moscova: Ucrainenii au atacat dezlănțuit în inima Rusiei
6.840

81
Bulgaria trece la euro: Experţii recomandă plăţile cu cardul pentru un start fără probleme
81

58
Cambodgia acuză Thailanda că a bombardat provincia Siem Reap, unde se află celebrele temple din Angkor
58

52
SpaceX a trimis pe orbită un nou lot de 29 de sateliţi Starlink cu o rachetă Falcon 9
52

123
Criza diplomatică cu China are efecte neașteptate: Japonia, fără panda
123

1.530
Rusia este o amenințare gravă pentru securitatea globală, avertizează noul șef al MI6
1.530

3.967
Tragedie aeriană evitată în ultimul moment: O aeronavă militară americană, la un pas de coliziune cu un avion JetBlue, la granița Venezuelei
3.967





















Comentează