Dacă tendinţa actuală va continua, până la 14 milioane de oameni ar putea fi în situaţia de "pre-foamete" în Yemen, a subliniat într-o notă recentă adjunctul secretarului general al ONU pentru probleme umanitare, Mark Lowcock, relatează AFP preluată de Agerpres.
"Situaţia umanitară din Yemen este cea mai gravă din lume. 75% din populaţie, adică 22 de milioane de oameni, au nevoie de ajutor şi protecţie, dintre care 8,4 milioane sunt în situaţie de insecuritate alimentară şi depind de ajutor alimentar urgent ", a indicat Lowcock în acest document datat 18 octombrie şi înmânat celor 15 membri ai Consiliului de Securitate.
''În cel mai rău caz, această cifră de 8,4 milioane ar putea creşte cu 5,6 milioane, crescând la 14 milioane numărul total de persoane în Yemen care trăiesc în condiţii de pre-foamete', a declarat oficialul, care urmează să facă marţi o prezentare în faţa Consiliul de Securitate privind situaţia umanitară din Yemen.
La 16 octombrie, Programul Alimentar Mondial (PAM) a apreciat că există riscul ca în următoarele câteva luni până la 12 milioane de persoane să fie afectate de foamete. ''Criza alimentară din Yemen este direct legată de conflictul din ţară", a adăugat Mark Lowcock, potrivit documentului citat.
Situaţia umanitară din Yemen este cea mai gravă din lume. Până la 14 milioane de oameni ar putea fi afectați de foamete
Articole Similare

58
VIDEO Barack Obama dezvăluie melodiile sale preferate pe 2025. Rosalia, în topul muzical
58

187
VIDEO Albinele pot înțepa oameni fără să moară: Un apicultor a filmat comportamentul nedocumentat până acum
187

267
Trupele israeliene au atacat peste linia de încetare a focului din nordul Fâșiei Gaza. Cinci palestinieni, inclusiv un copil, au fost uciși
267

844
Rusia lovește puternic Odesa cu rachete balistice: multe persoane ucise și rănite în urma loviturilor asupra infrastructurii portuare
844

659
Fake news de pe front? O analiză BBC pune sub semnul întrebării victoriile lui Vladimir Putin
659

47
Slovenia extinde cu şase luni controalele la punctele de trecere a frontierei terestre cu Ungaria şi cu Croaţia
47

1.713
A sosit momentul răzbunării: SUA lansează o operațiune militară amplă împotriva ISIS în Siria, după uciderea celor trei cetățeni americani
1.713

1.056
Putin critică extinderea NATO și propune un 'nou sistem' de securitate european, 'astfel încât nimeni să nu fie lăsat în urmă'
1.056

324
Erupțiile vulcanice din Evul Mediu ar fi putut declanșa cea mai mortală ciumă din istoria omenirii
324

730
LIVE TEXT - Război în Ucraina: oficialii de la Moscova au preferat să ironizeze Comisia Europeană după ce liderii statelor UE nu au ajuns la o înțelegere privind utilizarea activelor rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei
730

1.851
'DA': Vladimir Putin recunoaște că este îndrăgostit. La 12 de ani de la divorț, președintele rus iubește din nou
1.851

1.470
Imnul nazist, intonat de armata germană la petrecerea de Crăciun: a fost demarată o anchetă
1.470

70
Marco Rubio speră la restabilirea armistițiului între Thailanda și Cambodgia până la începutul săptămânii viitoare
70

















Comentează