Ucraina a primit primul său sistem de apărare antiaeriană Iris-T livrat de Germania, a anunţat ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, într-un mesaj difuzat marţi seara pe Twitter, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În Ucraina "a început o nouă eră a apărării antiaeriene", a salutat ministrul. Sistemele "Iris-T din Germania au sosit deja. Vin şi NASAMS americane", a adăugat responsabilul ucrainean.
"Nu e decât începutul", a continuat acesta, "şi avem nevoie de mai mult. Nicio îndoială că Rusia este un stat terorist. Există un imperativ moral de a proteja cerul Ucrainei pentru a ne salva poporul", a scris Reznikov.
În iunie, cancelarul german Olaf Scholz a promis Kievului livrarea de sisteme Iris-T capabile, potrivit lui, să apere de raiduri aeriene un oraş mare. Luni, în timp ce asupra Ucrainei se abătea o ploaie de rachete ruseşti, ministrul german al apărării, Christine Lambrecht, a asigurat că primul din aceste echipamente va fi furnizat Kievului "în următoarele zile" şi alte trei anul viitor, aminteşte AFP.
Armata germană deţine la rândul său rachete de tip Iris-T, dar nu şi sistemul sol-aer complet. Rachetele sunt lansate din avioane Tornado sau Eurofighter.
SUA au promis în ce le priveşte Ucrainei sistemele de rachete sol-aer NASAMS, două urmând să fie livrate în săptămânile sau lunile următoare şi alte şase în cadrul unui ajutor pe termen mai lung. Sistemul este fabricat de grupul american Raytheon şi cel norvegian Kongsberg.
Sistemele Iris-T din Germania au sosit deja: 'În Ucraina a început o nouă eră a apărării antiaeriene'
București
4°C
Articole Similare

97
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
97

471
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
471

426
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
426

304
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
304

1.486
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
1.486

239
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
239

805
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
805

805
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
805

1.168
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.168

1.438
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
1.438

1.341
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.341

1.036
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
1.036

647
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
647
















Comentează