Preşedintele sirian Bashar al-Assad a calificat drept o 'farsă' acuzaţiile privind un atac chimic al regimului asupra bastionului rebel Douma în aprilie, într-un interviu publicat joi de cotidianul grec Kathimerini, informează AFP, conform agerpres.ro.
Liderul sirian a apreciat că aceste acuzaţii 'sunt o farsă, o piesă de teatru foarte simplă, doar pentru a ataca armata siriană' şi a 'ridica moralul teroriştilor', aşa cum îi numeşte Bashar al-Assad pe rebelii care luptă împotriva regimului său.
Potrivit lui, 'SUA, Franţa şi Marea Britanie şi aliaţii lor care vor să destabilizeze Siria au pierdut unul din atuuri', când rebelii au pierdut bătălia la mijlocul lunii aprilie.
El susţine că ţara sa 'nu mai are arsenal chimic' din 2013 şi apreciază că dacă un atac chimic ar fi avut loc în zonă 'ar fi trebuit să existe sute sau chiar mii de victime' şi 'nu 45', aşa cum au raportat echipele de salvare. Al-Assad a spus că nu înţelege de ce regimul ar fi utilizat armele chimice numai la 'finalul bătăliei', în condiţiile în care i se reproşează că a recurs la clor pentru a-i scoate pe rebelii ascunşi în reţeaua de tuneluri subterane din Douma.
Liderul de la Damasc a calificat înregistrările făcute de echipele de salvare la faţa locului drept un 'fals' ('fake'), subliniind că presupusul atac pare că a 'ucis doar copii şi femei', în timp ce 'medicii şi infirmierele, confruntate cu o atmosferă chimică, fără îmbrăcăminte de protecţie, sunt în stare bună', iar victimele îşi 'revin doar spălându-se cu apă'.
Aceste filmuleţe video au fost realizate de Căştile albe, a spus el, referindu-se la echipele de voluntari 'finanţate de Foreign Office britanic'.
Bashar al-Assad asigură 'că nu are niciun indiciu despre ceea ce s-a întâmplat' în realitate în acea zi la Douma, oraş situat în enclava rebelă Ghouta orientală, la est de Damasc, evocând posibilitatea unui atac chimic deliberat al rebelilor sau o explozie, 'ori că nu a existat niciun atac'.
Experţi ai Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) s-au deplasat în Siria la 14 aprilie, la şapte zile după presupusul atac chimic, dar n-au putut să ajungă la Douma decât o săptămână mai târziu din motive de securitate.
OIAC a anunţat vineri că experţii săi au finalizat prelevarea de probe, a căror analiză va lua 'cel puţin între trei şi patru săptămâni', una din măsuri vizând şi exhumarea unor victime.
Siria: Bashar al-Assad consideră acuzaţiile de atac chimic la Douma drept o 'farsă'
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Numărul persoanelor care trăiesc în 'sărăcie extremă' în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani
1

758
Donald Trump crește puternic tarifele pentru un partener de cursă lungă al SUA: Pedepsește o decizie a Parlamentului
758

1.582
VIDEO Se complică serios relația dintre Ungaria și Ucraina: Viktor Orban face acuzații extrem de grave și convoacă ambasadorul ucrainean
1.582

2.759
VIDEO Este dezastru în Italia: Guvernul declară stare de urgență, după ce ciclonul Harry a făcut prăpăd
2.759

3.311
Autorul ”Versetelor satanice” trage un puternic semnal de alarmă: Toată lumea este în pericol
3.311

4.046
Europa dă o lovitură de mari proporții: Semnează ”mama tuturor pactelor” și se recalibrează, după ruptura de SUA
4.046

2.168
VIDEO Premierul Canadei a susținut un discurs viral la Davos, dar acum dă înapoi de teama lui Donald Trump
2.168

2.050
Un mega-tunel subacvatic se construiește într-o destinație preferată de români. Va lega Europa de Asia și va costa peste 3 miliarde de euro
2.050

153
Rusia pune capăt prezenței sale militare din nord-estul Siriei
153

2.009
Moscova pare să stocheze sute de rachete balistice iraniene - Rusia nu a efectuat nicio lansare confirmată
2.009

58
Creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025 pentru Airbus Helicopters
58

3.412
Ambasador rus: Armata venezueleană avea armamentul necesar pentru a-l proteja pe Maduro, dar nu a știut să-l folosească
3.412

75
Guvernatorul Californiei susţine că TikTok suprimă conţinutul critic la adresa lui Donald Trump
75

















Comentează