Artista vizuală Shirin Neshat aduce pe scena Operei din Paris o 'Aida' despre violență și fanatism

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 23-09-2025 13:39

Actualizat: 23-09-2025 13:40

Article thumbnail

Sursă foto: www.operadeparis.fr

Prin opera "Aida", pe care o pune în scenă la Opera din Paris, artista vizuală iraniano-americană Shirin Neshat dezvăluie brutalitatea războiului, fanatismul religios şi opresiunea celor mai slabi, într-un spectacol care "rezonează cu evenimentele actuale", transmite marţi AFP.

Artista în vârstă de 68 de ani, care trăieşte în exil în Statele Unite şi a cărei operă s-a concentrat iniţial pe fotografie, apoi pe film, se lansează pentru prima dată în operă cu această lucrare de Giuseppe Verdi, interpretată începând de miercuri la Opera Bastille, scrie Agerpres.

Soprana spaniolă Saioa Hernandez (Aida), tenorul polonez Piotr Beczala (Radames) şi mezzosoprana franco-elveţiană Eve-Maud Hubeaux (Amneris) conduc distribuţia, sub conducerea muzicală a italianului Michele Mariotti.

Povestea operei Aida

În această operă, creată în 1871, care spune povestea iubirii compromise dintre Aida, o prinţesă etiopiană captivă, şi generalul egiptean Radames, arii intime alternează cu scene epice care celebrează omnipotenţa egiptenilor asupra vecinilor lor.

"În această versiune, le acordăm sclavilor (etiopieni) un rol central", subliniind "suferinţa" lor şi "brutalitatea războiului"", a declarat Shirin Neshat pentru AFP.

"Acest lucru mi se pare cel mai relevant, în vremurile în care trăim, când ne gândim la ce se întâmplă în Gaza sau când ne gândim la oamenii lipsiţi de apărare şi neajutoraţi" din întreaga lume, adaugă artista.

Opera sa, care se bazează pe o estetică vizuală puternică şi accentuează contrastele (alb-negru, forme etc.), a câştigat multiple premii: Leul de Aur la Bienala de la Veneţia din 1999, Leul de Argint pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Veneţia din 2009 şi Premiul Praemium Imperiale de la Tokyo în 2017.

Până acum artista s-a concentrat în mare măsură pe ţara sa natală, combinând teme precum "ipocrizia puterii, fanatismul, condiţia femeilor şi rezistenţei lor".

Brutalitatea războiului, creionată în noua 'Aida'

În această versiune a operei, Aida este transpusă într-o lume în care soldaţii sunt îmbrăcaţi în uniforme militare moderne, în timp ce preoţii, interpretaţi de o parte a corului - cu bărbi lungi şi gri şi turbane negre - amintesc de mullahii sumbri.

Pentru această producţie de la Paris, Shirin Neshat şi-a suplimentat punerea în scenă iniţială cu videoclipuri filmate în iunie. Prin coincidenţă, filmările au avut loc chiar în momentul bombardamentului surpriză al Iranului de către Israel, un război de 12 zile care a ucis civili, ofiţeri de rang înalt şi oameni de ştiinţă legaţi de programul nuclear al Iranului.

"Filmam scene de război şi propria mea ţară a fost atacată în aceeaşi zi, ce coincidenţă ciudată!", spune ea, retrăind "coşmarul" pe care l-a simţit pentru cei dragi care încă locuiau acolo.

Un sentiment de "sfârşit al lumii" care a împins-o să exprime urgent "ce se întâmplă" în lume, în special "ce este în neregulă", explică ea.

Artista mai susţine că este deosebit de îngrijorată de Statele Unite, unde locuieşte de la sfârşitul anilor 1970 şi unde, potrivit ei, artiştii încep să simtă efectele războiului cultural purtat de preşedintele Donald Trump.

"Statele Unite cenzurează artiştii şi încep să arate ca Iranul!", avertizează ea, la câteva zile după ce emisiunea comedianului Jimmy Kimmel, gazda unei emisiuni nocturne foarte populare, a fost suspendată în urma unor comentarii care acuzau dreapta americană că exploatează politic asasinarea influencerului pro-Trump Charlie Kirk.

"Este terifiant că o ţară în care am găsit cândva refugiu ca tărâm de vis, un loc al democraţiei, se întoarce împotriva propriilor valori. Este o perioadă foarte, foarte întunecată din istoria Americii", spune ea.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri