Elveţianul Roger Federer, la masculin, şi americanca Serena Williams, la feminin, nu vor participa la ediţia din acest an a turneului de tenis de la Wimbledon, cei doi nefigurând pe lista jucătorilor înscrişi pentru competiţia de Mare Şlem pe iarbă, programată între 27 iunie şi 10 iulie la Londra, conform Agerpres.
Federer (40 ani) nu a disputat niciun meci în 2022, după ce a fost supus unei noi intervenţii la genunchi la finele anului trecut. Elveţianul, care ocupă în prezent locul 47 mondial, şi-ar putea face revenirea în circuit abia în toamnă.
Cea mai mică dintre surorile Williams, în vârstă de 40 ani, nu a mai jucat de la eliminarea sa în primul tur la Wimbledon, în 2021. Jucătoarea americană a căzut de atunci pe locul 276 în clasamentul WTA.
Printre ceilalţi absenţi de marcă de la ediţia din acest an a turneului de la Wimbledon se numără ruşii Daniil Medvedev (numărul 2 mondial) şi Andrei Rublev (nr.7), alături de belarusele Arina Sabalenka (nr.7) şi Victoria Azarenka (nr.15), motivul reprezentându-l interdicţia de participare impusă de britanici jucătorilor din Rusia şi Belarus, după invazia din Ucraina.
Pe lista dată publicităţii de organizatori figurează, la simplu feminin, româncele Simona Halep, campioană la Wimbledon în 2019, Sorana Cîrstea, Elena-Gabriela Ruse, Irina-Camelia Begu, Irina Bara şi Mihaela Buzărnescu, în timp ce Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Gabriela Lee au fost incluse pe lista rezervelor.
Sfârșitul unei ere! Roger Federer şi Serena Williams nu vor participa la turneul de la Wimbledon
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

7
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
7

20
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
20

131
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
131

27
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
27

16
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
16

133
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
133

29
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
29

26
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
26

28
Max Verstappen anunță că nu intenţioneză să plece din Formula 1
28

82
Roger Federer, în topul celor mai bogați oameni din lume
82

21
Echipele engleze din Liga Campionilor, zero victorii în prima manşă a optimilor competiţiei
21

66
'Mereu visezi la nopţi ca aceasta' - Reacția lui Valverde după meciul cu Manchester City
66

49
Echipa de fotbal feminin a Iranului rămâne într-un hotel din Kuala Lumpur înainte de revenirea în ţara natală
49

















Comentează