Ziarele centrale din Regatul Unit prezintă miercuri o perspectivă sumbră pentru premierul Boris Johnson, confruntat cu cea mai mare criză de autoritate după demisiile a doi miniştri, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
"Sfârşitul jocului", scrie The Times pe prima pagină, în urma demisiei lui Rishi Sunak de la conducerea finanţelor şi a lui Sajid Javid de la ministerul sănătăţii. Cotidianul apreciază că este "o greşeală" din partea premierului să se agaţe de putere, deoarece "a pierdut încrederea partidului său şi a ţării". "Nu există nicio şansă imaginabilă ca Johnson, care nu a reuşit să îşi asigure sprijinul a 148 de parlamentari la un vot de încredere luna trecută, să îşi poată redobândi autoritatea de a asigura conducerea eficientă de care are nevoie ţara în vremuri de criză naţională acută", adaugă publicaţia, care conchide: "Fiecare zi în care rămâne adânceşte sentimentul de haos. Pentru binele ţării, trebuie să plece".
În interiorul ziarului, editorialistul Iain Martin descrie haosul din interiorul guvernului şi opinează că speranţele legate de numirea noului ministru de finanţe Nadhim Zahawi sunt limitate. "A fost o agitaţie nebunească din partea unei Echipe Boris care îşi face iluzii, în încercarea de a identifica o persoană, orice persoană pregătită să accepte al doilea post politic din ţară, ca importanţă, şi să rişte să fie deţinătorul celui mai scurt mandat" la conducerea finanţelor, scrie jurnalistul.
Martin afirmă că s-au vehiculat numele fostului ministru al sănătăţii Jeremy Hund şi al ministrului apărării, Ben Wallace, ca posibili succesori ai lui Johnson.
În cotidianul Telegraph, fostul ministru pentru Brexit, lordul David Frost, susţine că Johnson ar trebui să demisioneze, în caz contrar riscând "să tragă după el partidul şi guvernul".
După demisiile de marţi, "alţi membri ai cabinetului trebuie acum să se gândească dacă sunt într-adevăr mulţumiţi de actuala direcţie de mers", apreciază Frost.
Daily Express îl prezintă pe Johnson ca "rănit", dar "eliberat". În pagina întâi, cotidianul afirmă că premierul îşi continuă lupta şi a promis reducerea impozitelor.
Editorialistul Stephen Glover de la Daily Mail îl elogiază pe premier ca "un politician excepţional, cu un cap peste majoritatea celorlalţi membri ai cabinetului" şi crede că Johnson va fi respectat pentru că a asigurat retragerea Regatului Unit din UE în ciuda "principalului său defect: "reticenţa de a spune adevărul, care l-a marcat chiar şi într-o meserie care nu este apreciată pentru veracitate". "Însă după toate cele întâmplate şi în ciuda realizărilor sale, el pare acum un prim-ministru a cărui soartă este pecetluită", recunoaşte comentatorul, care îşi exprimă şi sentimentele personale: "Da, ce irosire şi ce tragedie a fost".
Guardian prezintă punctul de vedere al jurnalistei Polly Toynbee, potrivit căreia "singura întrebare rămasă" priveşte modul şi momentul exact al plecării premierului. "Foarte puţini se aşteaptă ca el să intre în luptă la următoarele alegeri. Comitetul 1922 (grupul parlamentar conservator - n. red.) ar putea schimba instantaneu regulile peste noapte şi vota din nou asupra conducerii, cu toate indiciile că el (Johnson) va pierde data viitoare". scrie ea. Alternativa ar fi ca deputaţii conservatori "să aştepte alegerea de săptămâna viitoare a unui nou comitet care să intenţioneze să schimbe regulile pentru a permite o nouă încercare de defenestrare în mai puţin de un an".
'Sfârșitul jocului' - Presa britanică anunță căderea guvernului condus de Boris Johnson
Explorează subiectul
Articole Similare

28
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au continuat atacurile asupra Ucrainei. Au lansat 115 drone în ultimele ore
28

87
Horoscopul zilei de 27 februarie 2026. Peștii își depășesc limitele. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
87

342
Domeniul neașteptat care câștigă teren odată cu îmbătrânirea populației
342

262
Chinezii au creat o baterie capabilă să suporte peste 120.000 de cicluri de încărcare. Cum ar putea ajunge pe piață
262

429
De ce gândurile nu ne dau pace nici pe timpul nopții: Creierul insomniacilor are un 'secret'. Iar cercetătorii l-au descoperit acum
429

724
Cristian Diaconescu, avertisment pentru politicieni: 'Ordinea mondială e în ruptură. Se cere de la tine să ai maturitate. Ce altă miză predomină, din punct de vedere al partidelor, când se adună ei acolo în conclavurile lor '
724

524
S-a descoperit secretul fericirii financiare: Concluzia neașteptată a unei cercetătoare după 12 ani de studiu
524

980
Greșeala pe care o fac zilnic milioane de utilizatori când își încarcă telefonul
980

562
VIDEO Diana Buzoianu explică fenomenul zăpezii înnegrite de pe străzile din Capitală: "Acesta este imaginea-simbol a poluării"
562

1.412
Condiția pusă de PSD pentru a vota propunerea USR pentru Avocatul Poporului. Grindeanu: 'Să se aplice și când e vorba de ei'
1.412

1.123
Te uiți, dar nu cumperi? Vei fi taxat. Primul magazin care le percepe bani clienților pentru a se uita la produse
1.123

1.084
Guvernul ar putea să investească într-un proiect uriaș, ce va transforma România într-o poartă europeană pentru sporturile de iarnă
1.084

1.180
Solistul formaţiei Trooper o face praf pe deputata POT care a cerut anularea concertului trupei: 'E grav. Un lucru foarte important e faptul că ea este în Comisia de Cultură'
1.180

















Comentează