Solistul formaţiei Trooper o face praf pe deputata POT care a cerut anularea concertului trupei: 'E grav. Un lucru foarte important e faptul că ea este în Comisia de Cultură'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 25-02-2026 23:14

Article thumbnail

Sursă foto: infomusic.ro

Alin Dincă, cunoscut numele de scenă „Coiotu”, i-a răspuns deputatei POT care vrea să anuleze concertele trupei motivul fiind: "Concertul sfidează credința creștină poate influența în mod negativ copiii". Solistul formației Trooper îi transmite că nu s-a documentat deloc în privința muzicii sau în privința versurilor, asta în ciuda faptului că este membră a Comisiei de Cultură.

Ce l-a deranjat pe solistul trupei

„Coiotu” amintește faptul că există școli în care copiii sunt încurajați să folosească albumele formației ca suport educațional. Printre acestea se numără „Ștefan cel Mare – Poemele Moldovei” sau „Vlad Țepeș – Poemele Valahiei”.

Artistul spune că cel mai tare l-a deranjat faptul că deputata Maria Corcheș a judecat trupa după „imagine” și nu știe nimic despre trupă, amintind despre implicarea membrilor în acțiuni de binefacere.

"Se sare peste toate lucrurile bune pe care le-am făcut, toate ajutoarele pe care le-am dat la inundații în Moldova, toată alăturarea noastră cu Bikers for Humanity în care am ajutat să fie construite case pentru familii nevoiașe, centre pentru copii șamd. Toate au fost date la o parte și, bazându-se, pe o imagine, a spus: „Uite sataniștii care strică mințile tinere!”, a declarat Alina Dincă, pentru Gândul.

"Ne ducem pe unde se poate să ne ducem”

„S-a legat de faptul că evenimentele au loc la Palatul Copiilor, (pe 28 februarie și pe 1 martie). Faptul că se numește Palatul Copiilor nu înseamnă că se petrec doar evenimente pentru copii. Acolo au loc și conferințe și piese de teatru, au loc o grămadă de chestii.

Dacă era deputată serioasă, știa că în București nu există nici măcar o sală dedicată pentru concerte. Nu există în București capitală europeană. Oficial, Sala Palatului e sală de conferințe, Sala Polivalentă e sală de sport, așa că ne ducem pe unde se poate să ne ducem”, a mai adăugat muzicianul de la „Trooper”, a afirmat Alin Dincă.

Un precedent periculos

Artistul spune că nu se poate ca o astfel de cenzură să existe în anul 2026 într-o capitală europeană.

„Un alt lucru foarte important e faptul că ea este în Comisia de Cultură.

Partea proastă este că dacă tu încerci să oprești un eveniment pentru că nu ți-a plăcut afișul, pentru că ai considerat că te lezează, înseamnă că mâine o să te lezeze coperta unei cărți, afișul unui film sau a unui spectacol de teatru. Odată ce s-a creat precedentul ăsta, e grav.

Ne reproșează că suntem în Postul Mare. Eu vă spun, ca un creștin practicant ce sunt, că nu am pretenția de la nimeni ca în momentul în care eu sărbătoresc ceva religios ca oamenii de altă confesiune să stea în loc.”, a a mai spus Coiotu’.

Petiţia deputatei POT

Deputata POT de Timiș Codruța Maria Corcheș a cerut printr-o petiţie anularea spectacolelor "Regeneza" ale formaţiei Trooper, programate pe 28 februarie și 1 martie l

"Petiție pentru anularea concertului «Regeneza» (Trooper) de la Palatul Național al Copiilor. Solicitare Urgentă. Solicităm autorităților competente interzicerea imediată a desfășurării evenimentului programat pentru data de 28 Februarie / 1 Martie. Asocierea unei instituții simbol pentru educația copiilor cu imagistica și mesajul acestui concert este o eroare gravă și inacceptabilă.

Protecția Minților Tinere: Palatul Național al Copiilor este un sanctuar al educației. Găzduirea unui eveniment cu imagistică morbidă (cranii, aripi întunecate) reprezintă o agresiune psihologică asupra copiilor și o încălcare flagrantă a misiunii educative a instituției. Nu putem permite normalizarea acestor simboluri într-un spațiu dedicat inocenței.

Sfidarea Valorilor Creștine: România este o țară cu profunde rădăcini creștine. Organizarea unui concert cu tematică întunecată în plin Post al Paștelui – cea mai importantă perioadă de curățire spirituală – este o ofensă directă la adresa credinței și moralității majorității românilor.

Oprește acest eveniment! Completează formularul de mai jos pentru a semna petiția și a apăra integritatea copiilor noștri", s-a transmis în petiţia iniţiată de deputata POT .

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri