Senatorul democrat Patrick Leahy, care va fi însărcinat să prezideze procesul de destituire a lui Donald Trump în Camera superioară a Congresului american, a fost plasat marţi sub observaţie la spital "ca măsură de precauţie" după ce afirmat că nu se simte bine, a făcut cunoscut purtătorul său de cuvânt.
Senatorul în vârstă de 80 de ani terminase de prezidat la Washington, cu o voce obosită, depunerea jurământului de către senatori, care vor servi ca juraţi în cursul procesului, prevăzut să înceapă la 9 februarie, al fostului preşedinte acuzat de "incitare la violenţă" în asaltul asupra Capitoliului, pe 6 ianuarie.
Marţi seară, "senatorul Leahy se afla în biroul său la Capitoliu şi nu se simţea bine", a anunţat purtătorul său de cuvânt, David Carle. "A fost examinat de medicul Capitoliului. Ca măsură de precauţie, medicul a recomandat să-l transportăm la un spital local, unde se află în prezent şi este supus investigaţiilor".
Democraţii dispun de la 20 ianuarie de o infimă majoritate în Senat, cu 50 de senatori, printre care Patrick Leahy, contra 50 de mandate ale republicanilor. În cazul egalităţii cu prilejul unui vot, vicepreşedinta Kamala Harris poate vota şi departaja votul.
Patrick Leahy a fost numit săptămâna trecută preşedinte "pro tempore" al Senatului, port care tradiţional revine celui mai vechi membru al majorităţii. În această calitate, el trebuie să prezideze procesul lui Donald Trump, primul preşedinte din istoria Statelor Unite judecat după plecarea de la Casa Albă.
Pentru condamnarea lui, democraţii vor avea nevoie de 17 voturi. Un număr care pare dificil, dacă nu imposibil, de atins.
Chiar dacă violenţele de la 6 ianuarie au provocat o mare nelinişte, inclusiv în rândul republicanilor, puţini sunt cei care sprijină public procesul.
Marţi, 45 din cei 50 de senatori republicani au susţinut o inţiativă pentru a încerca să blocheze procedura, motivând că se încalcă Constituţia dacă Senatul judecă în fost preşedinte.
Senatorul însărcinat să prezideze procesul lui Trump a fost internat în spital
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

14
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
14

19
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
19

583
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
583

81
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
81

479
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
479

1.355
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.355

80
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
80

2.293
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.293

4.800
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.800

2.185
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.185

2.470
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.470

1.535
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.535

2.403
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.403
















Comentează