Comisia juridică a Senatului se va pronunţa marţea viitoare asupra cererii justiţiei în privinţa social-democratului Titus Corlăţean.
"Comisia, la solicitarea Biroului permanent, a transmis calendarul, el fiind acela că astăzi s-a deschis dosarul. Dl senator (Titus Corlăţean - n.r.) şi senatorii din comisie vor putea să vină şi să studieze materialele, urmând ca marţea viitoare să ne pronunţăm prin raport şi să transmitem Biroului permanent pentru a intra în plen", a declarat preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc.
Titus Corlăţean a venit marţi la comisie. "Am fost invitat la Comisia juridică pentru a vedea exact care sunt paşii procedurali şi care vor fi termenele pentru că până astăzi eu nu am fost informat şi nu aveam detalii. A fost o discuţie în Comisia juridică şi în faţa membrilor comisiei dosarele s-au desigilat şi voi avea acces la studiul acestor dosare. Comisia va stabili exact agenda, dar vor fi măcar câteva zile", a spus Corlăţean, după şedinţă, informează agerpres.ro.
Pe 30 mai, Biroul permanent al Senatului a transmis Comisiei juridice spre analiză solicitarea privind începerea urmăririi penale a senatorului Titus Corlăţean.
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru începerea urmăririi penale a lui Titus Corlăţean în dosarul 'Vot Diaspora 2014'.
Senat: Raportul în cazul lui Corlățean, gata săptămâna viitoare
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

1.174
Volodimir Zelenski, 'o combinație paradoxală' - portretul surprinzător făcut de consilierul prezidențial Marius Lazurca după întâlnirea de la Cotroceni
1.174

1.113
Vot cu „urne inteligente” la alegerile locale și parlamentare din 2028, propus de președintele AEP
1.113

2.280
VIDEO Mircea Badea i-a compus poezie specială lui Ilie Bolojan - ”Muma lui Bolojan”
2.280

3.075
De ce a venit Zelenski acum în România? Armand Goșu: 'Un fel de a băga un băț românesc prin gardul unguresc' / Mesaj pentru Ungaria și calculele Kievului
3.075

3.846
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foaia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
3.846

116
Recviem pentru Dubai! Omfalosul de nisip și lupul de oțel!
116

32
Eugen Tomac: vizita lui Zelenski la București deschide „o nouă pagină” în relația România–Ucraina. Accent pe școlile în limba română și libertatea religioasă
32

3.254
Nicușor Dan, contrazis de șeful AEP în scandalul finanțării campaniei electorale pentru primăria Capitalei
3.254

3.036
Țuțuianu (AEP): Nu exclud alegeri parlamentare anticipate, instituția trebuie să fie pregătită oricând
3.036

5.672
Planul PSD pentru schimbarea premierului: trei variante luate în calcul pentru plecarea lui Ilie Bolojan
5.672

118
Mihai Fifor cere plecarea premierului Ilie Bolojan: „Guvernarea a devenit un blocaj permanent”
118

2.652
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.652

1.413
Facturi mai mici la căldură și chirii mai mari în locuințele „convenabile”, din nou pe masa Consiliului General. Proiectele revin după scandalul de la ultima ședință
1.413

















Comentează