Cele trei legi ale Justiţiei adoptate săptămâna trecută de Camera Deputaţilor vor fi din nou dezbătute luni în Comisia specială care, începând cu ora 10,00, va analiza amendamentele depuse de senatori până joi la ora 15,00, actele normative putând fi incluse de Biroul permanent, pentru dezbatere şi vot, pe ordinea de zi a şedinţei de plen a Senatului de luni după-amiază, dacă raportul Comisiei speciale va fi finalizat, scrie agerpres.ro.
Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în calitate de prim for sesizat, modificările la cele trei legi ale Justiţiei - 304/2004 privind organizarea judiciară, 303/2004 privind statutul magistraţilor şi 317/2004 privind funcţionarea şi organizarea CSM.
Preşedintele Comisiei speciale pentru legile Justiţiei, Florin Iordache, a afirmat că modificările aduse pun în acord prevederile acestor acte normative cu deciziile Curţii Constituţionale.
Reprezentaţii Opoziţiei au criticat modul rapid de adoptare a celor trei legi, procedura, precum şi modificările făcute.
Prin modificările aduse Legilor 303/2004 şi 317/2004, CSM primeşte atribuţiile de numire şi revocare a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele României fiind eliminat din procedură.
Legea 303/2004 a fost modificată în sensul că preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor stagiari. Legea prevedea că preşedintele României poate refuza o singură dată numirea judecătorilor şi procurorilor stagiari, iar refuzul motivat se comunica de îndată Consiliului Superior al Magistraturii.
De asemenea, tot la Legea 303/2004, a fost eliminată implicarea comisiilor speciale parlamentare pentru controlul activităţii serviciilor de informaţii în verificarea declaraţiei olografe date de magistraţi pe propria răspundere, potrivit legii penale, din care să rezulte că nu au fost şi nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informaţii.
A fost redefinită eroarea judiciară. "Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea judecătorilor şi procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcţie, şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijentă", prevede textul adoptat.
De asemenea, Legea 317/2004 a fost amendată în sensul că informaţiile privind statutul judecătorilor şi procurorilor, organizarea judiciară şi a CSM, precum şi cele legate de cooperarea instituţională devin informaţii de interes public.
Secţia de procurori din cadrul CSM aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte, a procurorului-şef al DNA şi a procurorului-şef al DIICOT de înfiinţare şi desfiinţare a secţiilor în cadrul parchetelor, mai prevede textul adoptat.
Potrivit modificărilor aduse la Legea 304/2004, s-a revenit la forma aflată în vigoare la articolul 2 - "Justiţia se realizează prin următoarele instanţe judecătoreşti: a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; b) curţi de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanţe militare; f) judecătorii" - şi a fost reformulat articolului privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.
Textul adoptat prevede: "Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie începe să funcţioneze în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Cauzele de competenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie înregistrate la orice structură de Parchet şi nesoluţionate până la data la care Secţia este operaţională se înaintează spre soluţionare Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, de îndată ce aceasta este operaţională".
Senatul este for decizional pentru aceste trei legi.
Senat: Amendamentele senatorilor pentru legile Justiţiei, dezbătute luni în Comisia specială
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

381
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
381

2.028
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
2.028

52
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
52

489
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
489

1.818
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.818

76
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
76

5.128
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.128

3.502
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
3.502

2.278
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.278

3.600
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.600

3.598
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.598

1.101
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.101

1.497
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.497
















Comentează