Semnale de recesiune în economie: românii strâng cureaua, iar optimismul CEO-ilor a coborât la minimul ultimilor 5 ani

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-03-2026 14:47

Article thumbnail

Sursă foto: Money.ro

Tot mai multe companii din retail, servicii și energie semnalează încetinirea consumului, pe fondul scăderii puterii de cumpărare și al incertitudinii economice. Mediul de afaceri devine tot mai prudent în privința evoluției economiei, iar optimismul directorilor generali din România a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani.

Economia României traversează o perioadă de recesiune resimțită în mai multe sectoare, potrivit analistului economic Cristian Hostiuc.

Marile rețele de retail, centrele comerciale, magazinele stradale, platformele online, restaurantele și cafenelele încep să observe o diminuare a consumului, în condițiile în care populația devine tot mai atentă la cheltuieli.

OMV Petrom vede o stagnare a cererii

Semnalele de încetinire vin și din partea unor companii mari din economie. Chiar și OMV Petrom, cea mai mare companie din România, observă o temperare a cererii. „Cea mai bună variantă pentru acest an este stagnarea, adică menţinerea la acelaşi nivel al vânzărilor de carburanţi”, a declarat Alina Popa, director financiar (CFO) al companiei, citat de Ziarul Financiar.

Și sectorul serviciilor medicale private resimte încetinirea activității economice. Fady Chreih, directorul executiv al rețelei de sănătate Regina Maria, spune că efectele recesiunii au început să fie vizibile încă din toamna anului trecut: „Recesiunea a început să se simtă din septembrie, când companiile nu au mai făcut angajări, iar unele chiar au început să facă restructurări”.

Optimismul mediului de business, la minimul ultimilor 5 ani

Percepția mediului de afaceri reflectă aceeași prudență. Conform raportului PwC CEO Survey 2026, optimismul directorilor generali din România a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani. Doar un sfert dintre liderii de companii se declară încrezători în creșterea veniturilor în perioada următoare.

Mediul de business adoptă o abordare mult mai prudentă în actualul context economic. „Se constată un pesimism raţional, iar directorii generali nu mai privesc viitorul cu un entuziasm necondiţionat, ci prin prisma unei evaluări lucide a situaţiei economice şi fiscal-bugetare din ţară, a riscurilor geopolitice internaţionale şi a transformării digitale accelerate”, a explicat Daniel Anghel, country managing partner PwC România.

Datele economice confirmă încetinirea activității. Potrivit statisticilor revizuite, economia României a crescut anul trecut cu doar 0,7%, contribuțiile principale venind din agricultură, IT&C, construcții și din impozite. În același timp, industria, sectorul financiar și cel imobiliar au stagnat.

Salariile cresc nominal, dar scad în termeni reali

În pofida contextului economic dificil, salariile au continuat să crească în termeni nominali, ceea ce a mai atenuat scăderea consumului. În 2025, salariul mediu a ajuns la 5.914 lei, echivalentul a aproximativ 1.160 de euro, în creștere cu 4,8% față de anul anterior. Totuși, dacă este luată în calcul inflația de aproape 9,8% din anul trecut, salariul mediu a scăzut în termeni reali cu aproximativ 5%, iar în euro a rămas practic la același nivel.

Pe piața muncii, companiile au evitat până acum reducerile salariale sau disponibilizările masive, chiar dacă vânzările au început să stagneze. Situația diferă însă de criza economică din perioada 2009–2012, când salariile au fost reduse inclusiv în sectorul public.

Pentru prima parte a acestui an, perspectivele rămân prudente. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a recunoscut că economia se află într-o perioadă de recesiune, iar o revenire este așteptată abia în a doua parte a anului.

Un scenariu mai optimist ar presupune scăderea inflației de la aproximativ 9% în prezent spre 3–4%, reducerea dobânzilor și creșterea salariului minim, factori care ar putea relansa consumul. Evoluțiile internaționale ar putea însă complica această perspectivă, mai ales în condițiile în care tensiunile din Orientul Mijlociu și creșterea prețurilor la petrol și gaze riscă să alimenteze din nou inflația.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri