Şeful Statului Major al Forţelor Navale (SMFN), viceamiralul Alexandru Mîrşu, a afirmat joi, la Constanţa, în deschiderea festivităţilor organizate de Ziua Marinei, că Marina Militară dovedeşte permanent că este o forţă modernă, credibilă şi bine antrenată, la nivelul partenerilor şi aliaţilor cu care colaborează potrivit Agerpres.
"Odată cu această retrospectivă, trebuie să privim şi spre viitor şi am încredere că prin talent, pasiune, muncă susţinută şi implicarea responsabilă a fiecărui om din Forţele Navale vom continua să îndeplinim cu succes misiunile, obiectivele şi angajamentele asumate, dovedind că suntem o forţă modernă, credibilă şi bine antrenată, la nivelul partenerilor şi aliaţilor cu care vom colabora", a afirmat şeful Statului Major al Forţelor Navale.
În context, viceamiralul Mîrşu a reamintit faptul că Marina Militară a fost un pilon principal al modernizării Armatei României şi pregătirii pentru aderarea la Alianţa Nord Atlantică.
"Ziua Marinei Române este nu doar un moment aniversar, dar şi de bilanţ. Forţele Navale Române se află într-un proces continuu de transformare conceptuală, structurală şi acţională început acum 25 de ani prin participarea la exerciţii de tip Cooperative Partner din cadrul Parteneriatului pentru Pace şi validat prin aderarea României la NATO acum 15 ani. Acest proces continuă şi astăzi pentru a permite asigurarea unui răspuns adecvat la provocările şi ameninţările mediului de securitate din regiunea Mării Negre", a precizat Alexandru Mîrşu.
În cuvântul de salut, adresat la cea de-a 117-a ediţie a Zilei Marinei, şeful SMFN a menţionat şi faptul că perspectiva începerii aplicării programelor de înzestrare îi face încrezători pe marinarii militari că îşi vor putea îndeplini angajamentele şi obiectivele asumate.
"Executarea misiunilor specifice domeniului apărare naţională şi de securitate maritimă, participarea la grupările navale permanente ale NATO, la misiunea Resolute Support din Afganistan şi la misiunile, operaţiile şi exerciţiile NATO, UE sau în cadrul altor iniţiative internaţionale constitue dovezi ale consecvenţei şi seriozităţii cu care Forţele Navale ale României contribuie la respectarea angajamentelor asumate în plan intern sau extern. Toate acestea, împreună cu perspectiva dată de începerea derulării programelor de înzestrare, ne permit să fim încrezători că suntem în măsură să ne îndeplinim cu succes misiunile şi să contribuim la asumarea obiectivelor asumate la nivel strategic", a subliniat viceamiralul Mîrşu.
În finalul alocuţiunii, comandantul Forţelor Navale a rememorat faptul că anul acesta, odată cu aniversarea a 80 de ani în serviciul Marinei naţionale, Nava Şcoală Mircea a primit, din partea Ministerului Apărării Naţionale, titlul de cel mai longeviv ambasador onorific al României, iar în acest context preşedintele Klaus Iohannis a decorat pavilionul velierului istoric cu Ordinul Virtutea Maritimă în grad de Comandor, în cadrul festivităţii de la Constanţa.
Şeful Statului Major al Forţelor Navale : Marina Militară dovedeşte permament că este o forţă modernă, credibilă şi bine antrenată
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.840
ÎCCJ reacționează după anunțul referendumului lui Nicușor Dan: Victor Alistar vorbește despre 'amputarea severă' a statutului magistraților
1.840

1.285
FOTO | Carne alterată, produse expirate și depozitare necorespunzătoare: ANPC a amendat cu 7,6 milioane de lei agenți economici din domeniul alimentar
1.285

1.501
Ritm record în justiție, numărul dosarelor soluționate în România depășește cu mult media UE. Alistar, ÎCCJ: 'E ca și cum i-ai cere unui chirurg să facă 12 operații în loc de 5'
1.501

50
9 arme de foc descoperite de poliţişti în locuinţa unui bărbat. Se fac cercetări
50

2.793
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
2.793

1.601
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.601

3.045
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
3.045

132
O femeie a fost trimisă în judecată după ce s-a căsătorit a doua oară, la interval de câteva luni, fără să fi divorţat de primul soţ
132

1.466
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.466

2.085
FOTO/VIDEO Descoperire macabră: Resturi animale în degradare și crotaliere ridicate, anchetă în curs
2.085

45
Bărbat reţinut pentru rele tratamente aplicate propriului fiu, violenţă în familie şi ameninţare
45

108
Trei tractoare furate din Italia au fost găsite în curtea unui clujean. Seriile de şasiu au fost modificate
108

3.257
Control după explozia concediilor medicale la Primăria Sectorului 2: zeci de nereguli descoperite și amenzi de 128.000 de lei
3.257

















Comentează