Curtea de Apel București a decis vineri că Sebastian Ioan Hotca și Paul Anghel, ambii cercetați penal, își pot relua atribuțiile din fruntea ANPC. Magistrații au eliminat interdicția de a ocupa funcțiile pe perioada controlului judiciar, iar hotărârea este definitivă.
Decizia în cazul lui Paul Anghel
”Admite, în parte, plângerea formulată de către inculpatul Anghel Paul-Silviu împotriva ordonanţei nr. 19/18/P/2025, din data de 19.09.2025, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar (…) dispune încetarea obligaţiei de a nu desfăşura activitatea/atribuţiile, exclusiv corespunzătoare funcţiei de director general al Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul ANPC, în exercitarea căreia se reţine că a comis infracţiunea”, este sentinţa pronunţată, vineri, de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, transmite News.ro.
Decizia în cazul lui Sebastian Ioan Hotca
O hotărâre similară a fost emisă și pentru șeful interimar al ANPC.
”Admite, în parte, plângerea formulată de către inculpatul Hotca Sebastian-Ioan împotriva ordonanţei nr. 19/18/P/2025, din data de 19.09.2025, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar.
În baza art. 213 alin. 6 C.proc.pen. dispune încetarea obligaţiei de a nu desfăşura activitatea/atribuţiile corespunzătoare funcţiei de preşedinte al ANPC, în exercitarea căreia se reţine că a comis infracţiunea”, este decizia magistraţilor.
Control judiciar menținut
Măsura controlului judiciar rămâne valabilă pentru ambii inculpați, cu toate celelalte obligații stabilite de anchetatori.
Deciziile Curții de Apel București sunt definitive.
DNA: punerea în mișcare a acțiunii penale
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 septembrie 2025, faţă de inculpatul NEDELCEA CONSTANTIN-FLAVIUS, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată”, anunţa DNA, în 19 septembrie.
Alte inculpări în dosar
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile începând cu data de 19 septembrie 2025, faţă de inculpaţii:
• HOTCA SEBASTIAN IOAN, la data faptei şi în prezent vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (A.N.P.C.), cu atribuţii de preşedinte, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată;
• PAUL ANGHEL-SILVIU, director general al Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul ANPC, pentru comiterea infracţiunii de şantaj.
Acuzațiile DNA
Conform anchetatorilor, în perioada octombrie 2024 - ianuarie 2025, Hotca Sebastian Ioan, la instigarea lui Nedelcea Constantin Flavius, ar fi dispus mutarea temporară a unei persoane vătămate dintr-o funcție de conducere la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin într-o altă poziție, cu încălcarea legii.
„Cu toate că ocupase funcţia de comisar şef adjunct al Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş – Severin prin concurs încă din anul 2014, persoana vătămată V.I.C. ar fi fost mutată pe o perioadă de două luni (02.10 – 29.11.2024), o lună (02.12.2024 – 31.12.2024), şase luni (09.01.2025 – 08.07.2025), din funcţia de conducere respectivă pe o funcţie de şef serviciu în cadrul A.N.P.C.
În fapt, mutarea persoanei vătămate ar fi fost făcută în cu totul alte scopuri decât interesul instituţiei, respectiv pentru satisfacerea unor interese individuale, private, ori de grup, mai exact pentru numirea în funcţia respectivă a unei alte persoane, încadrate în A.N.P.C. în anul 2023 şi care ar fi fost dorit/agreat de factori politici, spre a servi intereselor acestora”, explica DNA.
Faptele atribuite lui Paul Anghel
La data de 29 august 2024, Paul Anghel, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul A.N.P.C., ar fi recurs la amenințări și presiuni asupra persoanei vătămate pentru ca aceasta să renunțe la funcție și să rămână în concediu pentru creșterea copilului.
„Ulterior, la data de 08 septembrie 2025, inculpatul Nedelcea Constantin Flavius, care ar fi decis să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru aflarea întregului adevăr în cauză, ar fi avertizat pe unul dintre posibilii participanţi, în scopul îngreunării cercetărilor”, relatau anchetatorii.
Obligațiile menținute
Pe durata controlului judiciar, Hotca și Anghel trebuie să respecte mai multe condiții: să se prezinte la chemările anchetatorilor, să nu ia legătura cu persoana vătămată și să respecte restricțiile impuse.
Ultima dintre interdicții – aceea de a nu-și exercita funcțiile de conducere în ANPC – a fost eliminată de magistrați prin decizia de vineri.


































Comentează