Șefa Curții de Apel București, Liana Aresenie, spune că instanța pe care o conduce nu poate șicana judecătorii impunând avocaților din diverse procese să facă cereri de recuzare. Liana Arsenie spune că recuzarea Ralucăi Moroșanu pe motiv de lipsă de imparțialitate după apariția acesteia în documentarul Recorder este o premieră, nu la nivel de procedură juridică, ci la nivel de motiv invocat.
Nu putem face presiuni la adresa judecătorilor, spune Arsenie
Din păcate, este același narativ manipulativ, nu avem niciun fel de a influența deciziile avocailor din procesele care se instrumentează la CAB ca să putem impune represiuni asupra doamnei judecător. Recuzarea este un instrument al părților din proces, în condițiile legii. Este o premieră o cerere de recuzare din acest motiv, fiindcă nu am mai avut o situație similară celei a judecătoarei Moroșanu.
Liana Arsenie spune că nu va demisiona de la șefia CAB
Nu văd de ce aș ceda presiunilor, trebuie să primeze legalitatea.
Cum a fost recuzată Raluca Moroșanu
Un dosar de rutină aflat pe rolul Curții de Apel București, având ca obiect verificarea măsurilor preventive dispuse față de un traficant de droguri cercetat de DIICOT Ialomița, a căpătat o vizibilitate neașteptată. Cauza nu s-a remarcat prin complexitate juridică sau miză excepțională, ci prin contextul în care a fost formulată și admisă cererea de recuzare a judecătoarei Raluca Moroșanu, magistrat aflat recent în centrul atenției publice după interviul acordat Recorder și poziționările sale critice față de sistemul judiciar.


































Comentează