Ședință CSAT pe tema securității și a pieței energetice

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 11-03-2026 04:23

Article thumbnail

Sursă foto: Ccaptura

Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reunește în această dimineață la Palatul Cotroceni - pe agendă urmând să figureze, printre altele, situația din Orientul Mijlociu, în contextul unei posibile dislocări temporare de capabilități militare în România, informează Rador Radio România.

În mediul online au apărut informații cu privire la posibila sosire la baza aeriană Mihail Kogălniceanu a unor avioane și detașamente militare americane. Pe agenda discuțiilor va figura și problema impactului crizei de pe piața petrolului asupra țării noastre, care a provocat majorări la pompă.

Ministrul energiei, Bogdan Ivan, a prezentat guvernului mai multe scenarii, între care și o micșorare a accizelor și taxelor la carburanți pe o perioadă limitată de timp, idee respinsă de președintele Nicușor Dan.

Șeful statului a subliniat, ieri, la o reuniune prin videoconferință a grupului de state "Prietenii competitivității", nevoia și importanța unor măsuri urgente pentru scăderea prețului energiei, astfel încât să fie redusă presiunea asupra industriei și cetățenilor, să fie relansată competitivitatea economiei europene și stimulată industria, într-un context agravat recent de creșterea prețurilor la petrol și gaze.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură0°C
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri