Plan de urgență pentru energia mondială: ce decizie istorică este pe cale să ia Agenția Internațională pentru Energie

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 11-03-2026 05:30

Actualizat: 11-03-2026 05:31

Article thumbnail

Sursă foto: Dreamstime

Agenția Internațională pentru Energie analizează o propunere pentru cea mai mare eliberare de petrol din rezervele strategice realizată vreodată, în încercarea de a reduce prețul țițeiului, care a crescut considerabil pe fondul războiului din Orientul Mijlociu, informează Mediafax.

Propunerea Agenției Internaționale pentru Energie presupune punerea pe piață a unui volum record din rezervele strategice, potrivit The Wall Street Journal, citat de Reuters. Agenția a mai luat o măsură similară, în 2022, când a eliberat 182 de milioane de barili din rezerve după începerea Războiului din Ucraina.

Reuniune extraordinară a statelor membre

Agenția a convocat o reuniune extraordinară a statelor membre pentru a discuta evoluția situației, o decizie fiind așteptată miercuri.

Un singur stat care are obiecții ar putea întârzia planul, întrucât propunerea trebuie să fie adoptată cu unanimitate de voturi.

O inițiativă similară a fost încercată de miniștrii Energiei din G7, însă nu au ajuns la un acord și au cerut AIE să evalueze mai întâi situația pieței înainte de adoptarea unor măsuri.

Cotațiile de referință ale petrolului au crescut luni până aproape de maximele ultimilor patru ani, însă marți au înregistrat o scădere după ce președintele Trump a declarat că războiul din Orientul Mijlociu este aproape finalizat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură-1°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri